CrossFire: Legends este cel mai nou shooter de pe mobil şi vine de la gigantul Tencent, creatorul lui PUBG. Acest FPS este disponibil acum global, gratuit in Play Store, deşi mie nu îmi apare pe vreo două telefoane cu Android.

Aparent combina Counter Strike cu PUBG. Disponibil de ceva vreme în China, Crossfire e foarte apreciat acolo şi mă aştept să aibă succes şi international. Modul Battle Royale ar trebui să fie excelent, având în vedere ce a făcut Tencent cu PUBG. Cică avem şi o poveste în acest joc, una care mă duce cu gândul la Modern Combat 4 cumva. CrossFire Legends are o grămadă de arme şi echipamente, ba chiar şi monştri şi puteri speciale.

Nu prea înţeleg de ce îl compară lumea cu Counter Strike, în condiţiile în care sunt momente când pare un side quest de Final Fantasy. Modurile de joc de aici includ Team Deathmatch, Demolition, plus evident Battle Royale, dar cu 120 de oameni în loc de 100. Jocul ocupa puţin spaţiu şi are o grafică bunicică la prima vedere. Titlul era disponibil deja pe PC, de aceea e aşa de cunoscut internaţional.

Aveţi nevoie de minim 1 GB RAM pentru a îl rula, dar cred că 2 GB ar fi mai buni şi minim un CPU quad core mai nou sau octa core de maxim acum 3 ani. Alte moduri de joc aflate în lucru sunt Mutation, Boss of the world şi Hidden Hide. Jocul e pe iOS si pe Android.

via Droidgamers

CrossFire: Legends debutează pe Android, e în egală măsură CS GO şi PUBG
Tagged on:             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.