
NVIDIA prezintă noul GeForce NOW cu RTX 3080 şi un abonament cu performanţe crescute
NVIDIA a anunţat astăzi noutăţi cu privire la serviciul său de cloud gaming GeForce NOW, care aduce acum şi calitate GeForce RTX 3080, disponibilă printr-un nou abonament cu performanţa crescută. Trecem la gaming 4K HDR si la 120 FPS şi avem şi alte detalii mai jos, inclusiv despre noile SuperPods.
Abonamentul GeForce NOW RTX 3080 oferă gamerilor acces la cel mai mare salt de performanță din istoria GeForce, cu cloud gaming la cele mai înalte rezoluții, un număr mare de cadre pe secundă și latență scăzută – atingând o experiență de gaming care rivalizează cele mai noi console.
Viitorul cloud gaming este acum, cu un salt de performanță grafică, împreună cu un nou abonament care oferă cea mai bună experiență de cloud gaming.
Cel mai puternic supercomputer de gaming – Saltul de performanță este randat pe GeForce NOW SuperPods – cel mai puternic supercomputer de gaming construit vreodată. Membrii se conectează la noile servere de gaming cu plăci video construite pe a doua generație RTX, adică arhitectura NVIDIA Ampere. Gamerii care se conectează la server primesc un build pentru cloud gaming de înaltă performanță cu care vor simți că se joacă chiar de pe un dispozitiv local.
Fiecare GeForce NOW SuperPOD din cloud constă în 1000 de plăci grafice care livrează peste 39 de petaflopi de putere. Fiecare instanță are 35 de teraflopi de performanță, aproape de 3 ori mai mult decât un Xbox Series X.
„Gaming-ul se bucură de o expansiune pe mai multe decenii pe măsură ce tehnologia continuă să facă noi experiențe de gaming posibile. Acum există mai multe genuri ca niciodată. Granițele dintre gaming, sport, artă și social devin din ce în ce mai încețoșate în jocuri,” a spus fondatorul și CEO-ul NVIDIA, Jensen Huang. „În timp ce continuăm să livrăm cea mai avansată tehnologie de gaming cu GeForce RTX, ne-am dedicat timp în ultimul deceniu să rafinăm și să extindem gaming-ul în cloud prin GeForce NOW, astfel încât să aducem cea mai bună platformă de gaming către oricine are un computer. Ma bucur să anunț a doua generație de GeForce NOW SuperPOD – este un salt imens înainte.”
Abonamentul GeForce NOW RTX 3080 – Membrii GeForce NOW RTX 3080 vor avea access exclusiv la noile servere, prin intermediul cărora vor putea juca pe GeForce NOW peste 1,100 de jocuri până la 1440p pe PC sau Mac, 4K HDR pe NVIDIA SHIELD și până la 120 FPS cu ajutorul aplicației de PC, Mac sau Android. Cu această nouă grafică și noua tehnologie Adaptive Sync, membrii GeForce NOW RTX 3080 se bucură de gaming la o latență foarte scăzută. Utilizatorii de GeForce NOW RTX 3080 vor beneficia și de cele mai lungi sesiuni de gaming și mai mult control asupra setărilor din jocuri cu RTX ON și DLSS.
Gaming de ultimă generație pe aproape orice dispozitiv
Noul abonament GeForce NOW RTX 3080 permite jocurilor să ruleze la 1440p pe Mac și PC, 4K HDR pe NVIDIA SHIELD® și până la 120 FPS folosind aplicațiile pentru PC, Mac și Android. Membrii GeForce NOW RTX 3080 vor avea acces exclusiv la build-uri din cloud cu RTX 3080, cele mai lungi sesiuni de gaming și cel mai mult control asupra setărilor persistente din jocuri. Folosind tehnologia NVIDIA Adaptive Sync, GeForce NOW reduce latența sistemului și sincornizează cadrele pentru a oferi cel mai fluid gameplay în cloud cu cea mai scăzută latență. În timp ce majoritatea utilizatorilor vor experimenta o reducere semnificativă a latenței, membrii RTX 3080 care joacă la 120 FPS vor observa cele mai mari beneficii prin sincronizarea numărului mare de cadre pe secundă. În modul cu cea mai scăzută latență, acești membri pot experimenta o latență totală care ajunge și la 60ms – comparabil cu cele mai noi console.
Preturi abonamente:
Utilizatorii care dețin deja abonamente Founders sau Priority din America de Nord și Europa de Vest vor beneficia de early access la precomandă pentru abonamentul GeForce NOW RTX 3080 începând de astăzi, 21 octombrie – cu abonamentul de 6 luni disponibil la prețul de 99.99€.
Utilizatorii care dețin un abonament de tip Founders pot face upgrade la GeFOrce NOW RTX 3080 și vor menține beneficiile „Founders for Life”. De asemenea, vor beneficia de un discount de 10% la abonamentul GeForce NOW RTX 3080.

