
Philips lansează Evnia 27M2N3501PA: monitor de gaming QHD cu 260Hz, la sub 1300 lei
Philips își extinde seria EVNIA 3000 cu modelul Evnia 27M2N3501PA, un monitor de gaming QHD destinat gamerilor care caută performanță fără să-și golească portofelul. Prețul de lansare e sub 1300 lei, iar ceea ce primești la acest nivel e surprinzător: ecran Fast IPS de 27″, rezoluție 2560 x 1440 și o rată de refresh de 240Hz nativă, care poate fi overclockată până la 260Hz.
Cu un timp de răspuns ultra-rapid de 0,3 ms (Smart MBR) și suport AdaptiveSync, monitorul e clar gândit pentru titluri competitive – fie că e vorba de CS2, Valorant sau sim racing. În plus, include funcții software specializate precum Smart Crosshair și Smart Sniper, care îți oferă un boost clar de precizie în shootere. În jocuri intense, lipsa tearing-ului și latența scăzută chiar fac diferența.
Un alt atu important este noul Evnia Precision Center, software-ul dedicat cu care îți poți personaliza setările vizuale, schimba modurile de afișare și optimiza imaginea în funcție de stilul tău de joc. Pe partea vizuală, avem acoperire DCI-P3 de 95%, HDR10 și tehnologia ShadowBoost – toate integrate într-un panou Fast IPS cu unghiuri largi și culori corecte.
La toate acestea se adaugă ergonomia (SmartErgoBase reglabilă), protecția ochilor (Flicker-Free, LowBlue) și un design eco-friendly, cu plastic reciclat. Philips Evnia 27M2N3501PA este genul de monitor care face gamingul competitiv accesibil – și asta fără compromisuri la calitate.