Metal Gear Solid 5 Phantom Pain Review (PS4): un sarpe mic intr-un camp prea mare (Video)

Sunt un mare fan al seriei Metal Gear Solid, un fanatic as putea spune, iar jocurile Metal Gear Solid 1 si 4 au fost capodopere ale genului. Odata cu Metal Gear Solid 5 Phantom Pain a fost marcata si trecerea la consolele next gen, care venea din pacate dupa esecul numit MGS Revengeance. Am testat jocul pe PS4 si pot spune din start ca experimentul open world al lui Kojima are foarte multe parti bune, dar si proaste totusi.

Phantom Pain a sosit in mijlocul unei controverse legate de plecarea lui Hideo Kojima de la Konami. Ca urmare sicane intre geniul creator MGS si compania japoneza se vad si in joc. Numele lui Kojima e peste tot, aparand si sub forma unui generic enervant la fiecare episod. Metal Gear Solid 5 Phantom Pain e cel mai bine definit drept kafka-esc, plin ochi de birocratie si o tona de meniuri inutile. Poti uita de trecutul imediat la joc cand ai o tona de notificari de primit, lucruri de bifat si cutscene-uri inutile cu generic si credits de vazut.

Si nici nu poti sari peste ele. Mai enervant e ca dupa ce primesti cutscene-uri garla la inceput si secvente de actiune ce fac Hollywood-ul sa planga in pumni, esti lasat de capul tau vreo 10 ore sa te joci in Afghanistan, fara a mai lua contact cu personajele principale si povestea. Acet joc este un sequel pentru Ground Zeroes si Peace Walker si se petrece in 1984.

Totul incepe cand Venom Snake, aka Big Boss se trezeste din coma si se incearca asasinarea sa de catre o echipa de elita la spital. Impreuna cu Kaz, Boss fondeaza grupul de mercenari Diamond Dogs, creeaza o noua baza militara oceanica si il are pe Ocelot drept mentor, care il invata cum sa isi struneasca noua mana bionica si srapnelul din cap.

Big Boss a fost afectat de cei 9 ani de coma si a pierdut un brat si un ochi aparent, umplandu-se si de schije. De aici incolo vi se da mana libera sa cutreierati Afghanistanul si Angola, cu zeci de misiuni principale si alte seci secundare asteptandu-va. Veti avea la dispozitie un cal ca mijloc principal de transport, dar puteti deturna si camioane si jeepuri si sa le folositi.

O calatorie cu elicopterul va incepe si termina fiecare misiune si la finalul seriei de taskuri din Afghanistan va veti intalni si cu primul robot Metal Gear, mai crizat ca oricand si avand si un soi de… tun pus fix intre picioare. La baza MGS 5 ramane un joc stealth de actiune, cu obisnuitele mecanici, dar amplificate acum de terenul urias pus la dispozitie.

Aici nu mai suntem in MGS din anii 90, cand aveam doar o baza si actionam la interiorul sau. Acum ne putem planifica invazia mai ceva ca in Far Cry, spionand totul de la distanta cu binoclul si creand ambuscade. Deseori veti fi tentati sa luati cu asalt o baza guns blazing, dar asta se va sfarsi mai mereu prost. E fascinant totusi sa fii prins noaptea, sa vezi cum soldatii trag cu flare-urile, se provoaca panica si sunt chemate intariri.

Cautarile pe care le intreprind soldatii cand detecteaza ceva suspect sunt acum mult mai ample si complexe. Exista si elemente de luat in calcul aici si anume faptul ca daca intrati cu forta intr-o baza si ucideti toti soldatii, uneori puteti bloca jocul in ideea, ca macar un soldat trebuia prins si interogat ca sa va spuna unde se afla un prizonier sau obiectiv.

Daca ii omori pe toti nu ai cum sa mai afli si trebuie sa dai restart la misiune desi nu ai murit. Apoi avem misiuni de urmarire a unui convoi, de salvare a unui personaj si va trebui chiar sa ne infiltram intr-o baza pazita de un elicopter ce patruleaza si ne haituieste. Toate acestea cu cat mai putin zgomot posibil. Veti primi si ratinguri in functie de performante, de cate ori ati murit si de cat de silentiosi ati fost.

Abordarea echipamentului e originala aici, in ideea ca nu prea mai conteaza ce iei de la inamici, pentru ca poti solicita un balon sau elicopter cu arme de la baza. Poti cere un lansator de rachete, grenade, gloante, sniper, SMG si cam orice altceva. Pe de alta parte, poti folosi sistemul de baloane Fulton pentru a duce la baza inamicii ametiti, pe care ii vei recruta ca soldati.

Aparent mai poti Fultona si echipament, desi nu am reusit asta, neavand baloane destul de avansate. Exista atat de multe mecanici de joc care se intretes incat cred ca as putea vorbi ore intregi despre ele. Putem trage cu urechea la ce vorbesc soldatii inamici, sa ne taram in nisip si sa facem pe mortii, sa ne ascundem intr-o toaleta ecologica, sa punem calul in fata convoiului de tancuri, ca diversiune pentru a-l opri si multe, multe altele.

Personal, am ales mai degraba abordarea Rambo la ocuparea de avanposturi, pentru ca am fost prins mai mereu de inamici, ei fiind pozitionati foarte inteligent in garzile lor nocturne sau diurne. E drept ca un gamer cu mai multa rabdare ar putea gatui usor soldatii si apoi sa afle ce doreste. In ce priveste elementul baza, aici putem construi noi sectiuni de cercetare si dezvoltare, upgrada segmentul medical, primi noi recruti si sa ii distribuim in functie de atributii si sa exersam diferite abilitati la poligonul de tragere.

Putem de asemenea sa cheltuim puncte GMP (un fel de moneda a jocului) pe cercetare si dezvoltare, deblocand noi arme, echipamente, camuflaje, elicoptere si rachete, cantitatea de deblocabile fiind uriasa. Vom avea si un caine drept companion, pe langa cal si il putem dresa si trimite in recunoastere. Toate optiunile legate de baza si misiuni se controleaza din iDroid, o mega interfata, care include atat misiuni principale, cat si secundare, dezvoltarea bazei, optiuni legate de obiectele parasutate prin fulton si posibilitatea de a asculta o tona de casete audio cu back story.

O alta sectiune a jocului este Metal Gear Online, care functioneaza ca joc multiplayer ce vrea sa fie Advanced Warfare, dar ajunge o caricatura gen Team Fortress care se ia in serios. Nu ca jocul nu ar fi distractiv, dar sesiunile de multiplayer sunt ridicol de scurte, mediile de joc nu au un level design prea smart, iar in principiu cine se urca in robot castiga.

Furtuna de nisip ce apare din cand in cand mai adauga sare si piper. Macar nu am simtit discrepante majore intre noobs si jucatorii cu skill. Grafica jocului arata binisor as spune, desi nu pot sa zic ca simt un salt urias al engine-ului fata de MGS 4, oricat de ciudat ar parea acest lucru. Stiu ca avem un mediu urias de joc, dar intreaga grafica pare a fi cu o generatie in spatele lui GTA 5 spre exemplu.

Muntii par extrem de generici si nu am simtit prea multa varietate in terenul randat, mai ales in acele vai inchise in care am luat cu asalt bazele. Big Boss se misca destul de fluid si efectele de vreme si trecerea noapte/zi arata bine, dar sincer am vazut mai bine de atat in alte titluri. Actorii vocali mi s-au parut cam insipizi, fie ca e vorba de Sutherland sau Troy Baker, ei parand plictisiti pe langa ce primeam in MGS-urile mai vechi.

Si muzica m-a dezamagit, in lipsa unor triluri iconice ca in jocurile trecute. Problema mare a lui MGS 5 e ca e un joc din seria Metal Gear, cu un pedigree si o mostenire uriasa in spate. E un joc de atmosfera si de gameplay, de mecanici noi si de nostalgie. Se presupune ca aceste aspecte ar umple golurile lasae de multiplayer, grafica si voice acting.

In realitate, Kojima ne-a obisnuit cu excelenta, iar Phantom Pain e maxim bunicel. Ramane un joc cu enorm de mult content, misiuni grele si o poveste sa zicem totusi buna, daca esti dispus sa investesti zile nu ore in ea. Ii acordam nota de [usr 8.3]