
AG Drive Review (iOS): nevoia de viteza bate nevoia de originalitate (Video)
Primul joc incercat de mine pe PlayStation 1 a fost Wipeout si titlul ar fi excelent de jucat si azi daca ar fi portat decent pe mobile. Putine jocuri de curse cu nave se pot ridica la inaltimea seriei Wipeout sau la a lui F-Zero, iar un nou candidat este AG Drive. Disponibil deocamdata doar pe iOS, jocul costa 4 euro si poate fi descarcat de AICI.
Nu avem parte de multiplayer sau de arme aici, spre deosebire de Wipeout. Nu va asteptati nici la un soundtrack plin de dubstep, drum ‘n bass sau Prodigy, asa cum avea Wipeout, ci doar la cativa DJ anonimi frecand discurile in fundal. AG Drive va ofera 3 nave deblocabile si upgradabile, la capitole precum viteza, acceleratie sau manevrabilitate.
Fiecare cursa va va aduce bani, cu care cumparati respectivele upgrade-uri sau nave. Porniti la drum cu nava Epsilon, al carui principal atuu este viteza ridicata si abilitatea speciala turbo, care se incarca pe parcursul a aproximativ 20 sau 30 de secunde si ofera un boost de viteza in timpul cursei. Competitiile sunt de mai multe feluri, de la cupe la time trial, elimination, single race, cursa contra timp, stabilirea unui record de viteza sau duel.
Puteti opta pentru control tilt sau touch, cel tilt fiind destul de bine implementat si precis, dar eu fiind old school am ales cel touch totusi. In afara de schimbarea directiei si apasarea pe butonul asociat abilitatii navei voastre puteti frana, desi nu am facut acest lucru aproape deloc. La urma urmei cine ar vrea sa franeze intr-o cursa nebuneasca pe o planeta SF?
Ca si in Wipeout, circuitele includ ace de par, sectiuni de tip rollercoaster si portiuni fara margini ale traseului, in care puteti iesi in decor de tot. Veti alerga cu cativa mach la ora intre zgarie nori SF, cu soarele in fara, pe circuite transparente, cu bucle uriase de beton rasucite peste voi si in general veti fi inconjurat de cladiri si cam atat.
Tuneluri cu neoane orbtioare, un cer portocaliu si poluat, cam acestea va vor fi fundalurile in acest titlu. Cursele sunt extrem de scurte si rapide, unele durand doar 20 sau 30 de secunde, cat dureaza sa stabiliti un nou record de viteza sau de timp. Va veti intrece cu alti 8 sau 11 rivali si nu pot spune ca AI-ul e prea stralucit aici, mai ales in lipsa armelor.
Trebuie totusi mentionat ca a doua nava pe care o deblocati, cea verde are totusi o abilitate speciala, care curenteaza rivalii sai aflati in proximitate. Astfel, daca veti concura contra acestei navete aveti sansa sa fiti prajit si sicanat in acelasi mod. Din pacate avem aproximativ 5-6 circuite mari si late, unele jucate si in mod inversat si se simte lipsa de varietate.
Regretam si lipsa multiplayerului si ramanem cu senzatia de nod in gat, atunci cand ajungem rapid cu capul in jos dupa ce schimbam unghiul de zbor brusc intr-o rasucire neasteaptata. Ca tot am vorbit de unghiuri, puteti schimba camera astfel incat sa priviti nava mai indeaproape sau chiar sa va intreceti in mod first person. AG Drive poate fi acuzat de orice, numai de faptul ca nu e distractiv nu.
Veti putea schimba si culoarea navelor voastre si aveti pana si o poveste aici, cu tot cu o planeta Pamant futurista, rase de alieni si chiar o creatura in gen Xenomorph. Exista si roboti si chiar replici ale personajelor asociate fiecarei competitii la care participam. Puteti face si level up, desi sincer vorbind nu prea am inteles ce beneficii aduce acest lucru.
Grafica e punctul forte al acestui joc, cu reflexii excelente ale soarelui la apus peste o bucla de beton ce flancheaza un zgarie nor monstruos. Am apreciat circuitele transparente, cele fara margini, lookul navelor rivale si efectele luminoase ale lui turbo sau atacului pe baza de curent electric. Senzatia de viteza este excelenta si totul arata foarte bine, iar gameplayul e foarte fluid.
Multi s-ar grabi sa spuna ca experienta e la nivel de consola, dar as sugera sa nu ne grabim si sa ne uitam cu mai mare atentie la circuitele randate cam repetitiv. Sunetul este OK, asta daca sunteti gata sa dati la schimb artistii celebri din Wipeout sau Asphalt pe cativa DJ anonimi, care isi dau totusi silinta sa incropeasca un playlist electronic decent.
Experienta audio e cu siguranta mai bune decat in Ridge Racer, unde muzica japoneza electro sau minimal chiar nu avea legatura cu nimic. AG Drive readuce in actualitate cursele cu nave in stil Flashout, Wipeout sau F Zero, dar el nu se remarca decat prin grafica si fidelitatea fata de cateva elemente de gameplay din Wipeout. Jocul e distractiv, ce e drept, dar e mult sub Wipeout si nu poate obtine mai mult de [usr 7.5]























