LOGITECH G lansează tastatura pentru gaming PRO X 60 cu tehnologie KEYCONTROL 

Logitech G, brand din portofoliul Logitech și principal inovator în tehnologii și echipamente pentru jocuri, lansează Logitech G PRO X 60 LIGHTSPEED Gaming Keyboard, o tastatură profesională compactă care eliberează spațiu pe birourile jucătorilor profesioniști.

În lumea esports-ului, jucătorii de top sunt mereu în căutarea celor mai noi și mai bune echipamente pentru a-și îmbunătăți performanța. Una dintre tendințele recente care capătă popularitate printre profesioniști este utilizarea tastaturilor compacte de tip 60%, care oferă mai mult spațiu pentru mișcările rapide și precise ale mouse-ului, esențiale în competițiile de tip FPS la nivel înalt.

Tastaturile compacte sunt preferate pentru că oferă avantaje evidente în competiție. Ele sunt ușor de poziționat în spațiul restrâns al scenei de joc, asigurându-se că jucătorii au tot ce le trebuie la îndemână pentru performanțe optime. De asemenea, sunt mai ușor de transportat, fiind ideale pentru profesioniștii care călătoresc frecvent pentru turnee.

Michaela ‘mimi’ Lintrup de la G2 Esports, un jucător de top în Valorant, confirmă beneficiile unei astfel de tastaturi: „PRO X 60 se potrivește perfect pentru jucătorii care au nevoie de o tastatură care se poate adapta la orice configurație. De asemenea, este foarte ușor de transportat atunci când călătoriți. Îmi place.”

Cu toate acestea, o problemă semnalată de unii jucători profesioniști este lipsa anumitor taste critice pe tastaturile compacte. Pentru a aborda această problemă, PRO X 60 vine cu o soluție inovatoare: tehnologia KEYCONTROL. Această tehnologie extinde capacitățile tastaturii, oferind jucătorilor posibilitatea de a personaliza funcțiile tastei într-un mod care depășește ceea ce oferă o tastatură standard.

Brent Barry, responsabilul de Esports și Seria PRO la Logitech G, explică: „Prin colaborarea noastră cu jucătorii, am adunat informații importante care au jucat un rol cheie în designul PRO X 60 și au evidențiat necesitatea tehnologiei KEYCONTROL. Această nouă tastatură are tot ce și-ar putea dori un jucător profesionist: formă compactă și portabilitate, combinate cu noi tehnologii avansate, toate concepute pentru a le oferi echipamentul și performanța de care au nevoie pentru a câștiga.”

KEYCONTROL oferă jucătorilor mai multe opțiuni de personalizare, permițându-le să atribuie până la 15 funcții pe o tastă și să-și adapteze tastatura în funcție de propriul stil de joc. Împreună cu funcția G-SHIFT, care permite activarea rapidă a unui nou set de comenzi, jucătorii au acum control total asupra experienței lor de joc.

Emma „Emy” Choe de la FlyQuest RED, un jucător de top în Counter Strike 2, împărtășește entuziasmul ei: „Acum că am PRO X 60 cu KeyControl, am mai mult spațiu pentru flick shots, și asta în timp ce îmi pot personaliza tastele, astfel încât să nu ratez nici o funcționalitate. Abia aștept să folosesc PRO X 60 în competiții.”

În plus față de funcționalitățile avansate de personalizare, PRO X 60 oferă și performanța și fiabilitatea tehnologiei wireless LIGHTSPEED de la Logitech G. Această tehnologie a fost proiectată pentru a oferi o conexiune rapidă și stabilă, esențială într-un mediu competitiv unde fiecare milisecundă contează.

Evan „Verhulst” Verhulst de la TSM, un jucător de vârf în Apex Legends, subliniază importanța unei conexiuni fără fir fiabile: „A avea o conexiune wireless foarte rapidă poate face diferența dintre a câștiga și a pierde.”

PRO X 60 este disponibil cu comutatoare GX Optical, care oferă o acționare mai rapidă și mai precisă decât comutatoarele mecanice standard, contribuind la un stil de joc mai rapid și mai agresiv. Cu tehnologia LIGHTSPEED și comutatoarele GX Optical, jucătorii profesioniști pot avea încredere că echipamentul lor îi va susține în fiecare competiție, ajutându-i să-și maximizeze potențialul și să obțină victoria.

Caracteristicile suplimentare ale tastaturii PRO X 60 includ:

  • Taste PBT Dual-shot PBT 
  • Iluminare RGB LIGHTSYNC
  • Comutator mod de joc
  • Rolă de volum și comenzi media
  • Bluetooth
  • Adaptor LIGHTSPEED 2:1
  • Geantă de transport

Preț și disponibilitatePRO X 60 LIGHTSPEED Wireless Gaming Keyboard este disponibilă în variantele de culoare negru și alb, pe LogitechG.com și piața locală la un preț de vânzare cu amănuntul recomandat de 999 RON. Pentru mai multe informații, vizitați LogitechG.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.