
BYD devine partener Inter Milano
BYD Group intră oficial în lumea fotbalului european ca partener de mobilitate global al FC Internazionale Milano. Acordul se întinde pe următoarele trei sezoane și marchează o colaborare strategică importantă între liderul chinez din zona vehiculelor electrice și unul dintre cele mai influente cluburi din Serie A. Inter este prima echipă de fotbal care colaborează cu BYD, semnalând o extindere ambițioasă a brandului pe piața europeană și o asociere cu valori comune precum inovația și sustenabilitatea.
Pentru BYD, parteneriatul aduce vizibilitate în fața unei audiențe globale. Cu peste 4,2 milioane de autovehicule vândute în 2024 și o creștere anuală de 41%, grupul își întărește poziția în topul mondial al producătorilor de vehicule electrice. În același timp, Inter are o comunitate de peste 533 de milioane de fani la nivel global, dintre care 154 de milioane doar în China – piața-cheie pentru BYD. Colaborarea vine cu activări comune, proiecte de marketing și o ediție specială a modelului electric BYD Sealion 7, personalizată în culorile nerazzurre, disponibilă și publicului într-o ediție limitată.
În cadrul acordului, BYD va furniza aproximativ 70 de vehicule electrice și plug-in hybrid pentru staff-ul tehnic, jucători și conducerea clubului. În plus, vor fi lansate programe de achiziție și închiriere dedicate fanilor Inter, care vor putea experimenta direct gama BYD. Acest parteneriat susține direcția ecologică a clubului, dar și eforturile BYD de a construi o legătură emoțională cu suporterii fotbalului prin produse concrete, nu doar prin branding.
În paralel cu acest acord, BYD își continuă expansiunea în sportul european, fiind sponsor oficial al UEFA EURO 2024 și al Campionatului European U21 din 2025. Lansarea brandului premium DENZA în Europa este planificată pentru lunile următoare, iar expunerea prin Inter Milano devine un canal strategic major în acest proces. Cu această mișcare, BYD confirmă că nu mai joacă doar în liga tehnologică, ci intră puternic și în terenul marketingului sportiv global.