
Samsung a lansat oficial actualizarea One UI 8.5
Samsung a început oficial lansarea One UI 8.5 pe 6 mai, iar actualizarea ajunge treptat pe tot mai multe telefoane și tablete Galaxy. Noua versiune aduce funcții Galaxy AI lansate inițial pe seria Galaxy S26 și extinde experiența către modele precum Samsung Galaxy S25, Samsung Galaxy S24, Samsung Galaxy Z Fold7, Samsung Galaxy Z Flip7, Samsung Galaxy Z Fold6, Samsung Galaxy Z Flip6, dar și tabletele din seriile Samsung Galaxy Tab S11 și Samsung Galaxy Tab S10. Samsung confirmă că rollout-ul începe în Coreea de Sud și va continua în Europa, America de Nord și Asia în următoarele săptămâni.
One UI 8.5 este bazat pe Android 16 și vine cu unul dintre cele mai consistente changelog-uri Samsung din ultimii ani. Actualizarea introduce un Quick Panel complet personalizabil, un nou sistem de lockscreen care își adaptează automat layout-ul în funcție de wallpaper, îmbunătățiri pentru Samsung DeX, plus o funcție de screen recording parțial. Samsung adaugă și suport pentru transferuri tip AirDrop prin Quick Share, o schimbare importantă pentru utilizatorii care mută frecvent fișiere între Android și dispozitive Apple.
Partea de Galaxy AI primește cele mai multe upgrade-uri. Samsung introduce funcții precum Call Screening pentru filtrarea apelurilor necunoscute, o versiune nouă de Audio Eraser pentru eliminarea zgomotului din clipuri video, Creative Studio pentru editare generativă și un Bixby mult mai conversațional, construit în jurul unor modele AI mai avansate. De asemenea, apare “Now Nudge”, o funcție contextuală integrată în tastatură care sugerează acțiuni și răspunsuri în funcție de conversație.
Samsung a modificat și partea de autonomie și securitate. One UI 8.5 include un nou meniu pentru baterie și power saving, opțiunea de dezactivare temporară pentru Auto Blocker, plus funcții noi de protecție pentru autentificare și acces la date sensibile. Actualizarea mai aduce îmbunătățiri pentru Weather widget, efecte meteo AI pe lockscreen și funcții noi pentru cameră, inclusiv horizon lock și focus peaking pentru video.