
Dev.Play 2026 aduce la București universități, studiouri AAA și investitori din gaming
Conferința Dev.Play 2026 revine pe 8 și 9 iunie la București, la Hotel Novotel de pe Calea Victoriei, cu o ediție axată pe educație, recrutare și colaborare între studiouri, publisheri, investitori și viitorii dezvoltatori de jocuri video. Organizatorii spun că evenimentul va reuni într-un singur spațiu universități din România care oferă programe dedicate game development-ului, într-un moment în care industria locală caută soluții pentru formarea unei noi generații de specialiști.
Potrivit organizatorilor, industria locală de game development are aproape 6700 de angajați, însă ritmul de creștere s-a plafonat în ultimii ani. În acest context, ediția din 2026 pune accent pe legătura dintre mediul academic și companiile din industrie. La eveniment vor participa instituții precum Universitatea Politehnica din București, Universitatea Babeș-Bolyai, UNATC “I.L. Caragiale” sau Universitatea Politehnica Timișoara, alături de inițiative private precum Echo School.
Agenda include panel-uri dedicate dezvoltării AAA, scenei indie și external development-ului, plus workshop-uri pentru profesioniști și studenți. Conferința va găzdui și o masă rotundă despre viitorul educației în game development, unde reprezentanți ai universităților, studiourilor și autorităților vor discuta despre adaptarea programelor de studiu la nevoile reale ale industriei.
Pe scena Dev.Play vor urca nume importante din industrie. Printre invitați se află Adam Boyes, fost executiv cu experiență în zona de publishing și strategie, Fawzi Mesmar, cunoscut pentru proiecte legate de Battlefield și Mario + Rabbids, dar și Rami Ismail, unul dintre cei mai vocali susținători ai dezvoltatorilor independenți și ai piețelor emergente. Evenimentul îi va aduce la București și pe Philip Martin și Igor Sobolev, implicați în proiecte precum Mafia: The Old Country și Split Fiction.
Participarea se face pe bază de înregistrare, iar mai multe informații despre program și bilete sunt disponibile aici: dev-play.ro