xbox elite series 3 controller

Xbox Elite Series 3 apare în imagini scăpate online înainte de prezentarea oficială

La șapte ani de la lansarea controllerului Xbox Elite Series 2, noua generație pare tot mai aproape. Primele imagini și detalii despre presupusul Xbox Elite Series 3 au apărut online prin intermediul autorității braziliene de telecomunicații Anatel, aceeași sursă care a scăpat recent și un nou controller Xbox orientat spre cloud gaming.

Noul gamepad păstrează multe dintre elementele familiare seriei Elite. Vedem în continuare stick-uri și D-pad interschimbabile, trigger-e cu blocare mecanică, padele detașabile pe partea din spate și grip-uri cauciucate. Designul rămâne apropiat de modelul anterior, cu o construcție masivă și finisaj mat negru.

Totuși, controllerul introduce și câteva noutăți interesante. Sub D-pad și stick-ul drept apar două controale noi care seamănă cu rotițele unui mouse. Acestea ar putea fi folosite pentru ajustarea volumului, balansului dintre chat și joc sau pentru schimbarea rapidă a anumitor setări ale controllerului. Ideea amintește de controllerul Scuf Valor Pro lansat de Corsair la începutul acestui an.

Microsoft pare să renunțe și la bateriile AA în favoarea unui acumulator detașabil și reîncărcabil, ceea ce ar permite schimbarea rapidă a bateriei fără cabluri. Capacitatea este mai mică decât pe Elite Series 2, 1528 mAh față de 2050 mAh, însă eficiența energetică a unui chipset mai nou ar putea compensa diferența.

Una dintre cele mai interesante funcții este noul buton dedicat cloud gaming-ului. Acesta ar permite conectarea directă prin Wi-Fi la Xbox Cloud Gaming pentru reducerea latenței, fără a mai depinde exclusiv de conexiunea clasică Bluetooth sau wireless locală.

Există și așteptări legate de introducerea unor stick-uri și trigger-e TMR, o tehnologie mai rezistentă la uzură și drift, deja prezentă pe unele controllere third-party premium.

Momentan Microsoft nu a confirmat existența controllerului, însă tot mai multe voci sugerează că anunțul oficial ar putea veni în cadrul Xbox Showcase din 7 iunie.

via Digital Foundry/ Tecnoblog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.