
Samsung lansează boxele Music Studio 5 și 7; Sunet Wi-Fi premium cu design semnat Erwan Bouroullec
În 2026, Samsung își extinde ecosistemul audio dincolo de soundbaruri și intră serios pe zona difuzoarelor Wi-Fi, odată cu lansarea noilor modele Music Studio 5 și Music Studio 7. Deși compania este recunoscută mai ales pentru dominația sa în categoria soundbarurilor – și da, modelele Q din 2026 vin cu upgrade-uri serioase – adevărata surpriză a fost adusă de cele două boxe complet noi, cu design gândit pentru integrare perfectă în spațiul de locuit. Ele se vad la CES 2026.
Modelul de top, Music Studio 7 (LS70H), propune o experiență audio 3D cu un sistem pe 3.1.1 canale, incluzând difuzoare poziționate sus, pentru o redare spațială mai precisă. Include și super-tweeter, deci acoperă frecvențe înalte până la 35 kHz, oferind detalii care fac diferența în muzica lossless sau în conținutul audio hi-fi. Boxa este dotată cu AI Dynamic Bass Control – care adaptează automat basul pentru un sunet plin fără distorsiuni – și Audio Lab Pattern Control, o tehnologie proprietară Samsung ce ajută la direcționarea clară a sunetului, mai ales în camere mari sau spații deschise. Și, da, sunetul poate ajunge la 24 biți/96 kHz, deci e pregătită pentru streaming high-res.
Pe partea de design, e clar că Samsung a vrut ceva memorabil – și a apelat la Erwan Bouroullec, designer francez cunoscut pentru minimalismul său artistic. Rezultatul? Un look Iconic Dot, inspirat din simboluri universale din muzică și artă, care se potrivește perfect în interioare moderne. Disponibilă în alb sau negru, Music Studio 7 poate funcționa ca boxă individuală sau în pereche, și se conectează perfect cu televizoarele Samsung prin Q-Symphony, pentru un setup surround integrat.
Pentru spații mai mici sau cei care vor doar ceva elegant, dar cu sunet clar, Music Studio 5 (LS50H) vine cu un woofer de 4″ și tweeter-e duble, plus aceeași tehnologie AI pentru controlul basului. E mai compactă și inspirată de ambientul galeriilor de artă, dar nu sacrifică performanța. Are conectivitate completă prin Wi-Fi, Bluetooth și suportă control vocal. Samsung Seamless Codec asigură streaming fără pierderi din orice sursă compatibilă.
Cu aceste boxe, Samsung vizează o extindere clară dincolo de sistemele TV + soundbar și vrea să creeze un ecosistem audio complet, inteligent și modular.