Invincible VS Impresii: Story Mode sau doar un episod din sezonul 4 ratat?
O parte din mine spera ca odată cu apariţia jocului Invincible VS să primesc CEVA să îmi aline aşteptarea între sezonul 4 şi 5 Invincible. Sezonul 4 a fost fabulos, iar până la 5 în 2027 nu mai am răbdare. Noroc cu jocul şi al său Story Mode, care îţi fix cât un episod extra… sau nu?
Dacă tratezi Invincible Vs doar ca pe un joc de lupte, probabil o să găsești suficiente motive să rămâi pentru mecanici, pentru ritm sau pentru spectacolul vizual. Dar dacă îl privești prin filtrul unui fan al serialului Invincible, story mode-ul cade într-o zonă problematică. În forma lui actuală, pare mai degrabă un episod ratat – poate chiar cel mai slab – dintr-un univers care, în mod normal, știe să construiască tensiune și dramă. Poate chiar mai slab decât cel cu iadul din sezonul 4.
Povestea pornește promițător: un scenariu alternativ în care Mark Grayson se confruntă din nou cu invazia Viltrumiților, condusă de propriul tată, Omni-Man. Relația tată-fiu, între datorie și atașament, este exact combustibilul care a ridicat Invincible peste alte povești cu supereroi.
Doar că jocul abandonează rapid această direcție. După câteva lupte, realitatea începe să se „fractureze”, iar gamerul este aruncat dintr-o luptă în alta fără o logică clară. Personajele apar și dispar, alianțele nu au sens, iar conflictul devine artificial. Explicația vine repede și fără impact: totul este o simulare, un fel de „holodeck” în care eroii și antagoniștii sunt forțați să se bată pentru a genera energie. Şi nici măcar nu e vina lui Cecil, cum mă aşteptam.
Aceasta este una dintre cele mai leneșe soluții narative pe care le poți alege pentru un fighting game. Alte titluri din zonă, precum Injustice: Gods Among Us, au mers pe ideea de univers alternativ, dar au încercat măcar să construiască o motivație coerentă pentru conflict. Aici, justificarea „e doar o simulare” anulează orice miză. Nu mai există consecințe, nu mai există emoție – doar lupte puse cap la cap.
Problema pe care o am eu de fapt nu este lipsă de logică, ci risipa de potențial. Jocul reușește să aducă o mare parte din distribuția serialului, inclusiv voci recognoscibile precum J.K. Simmons sau Gillian Jacobs. Există momente în care pare că se construiește ceva – mici replici, interacțiuni, tensiuni – dar toate sunt tăiate brusc de structura rigidă de tip „luptă după luptă”.
Chiar și momentele care încearcă să iasă din tipar sunt rare. Există o secvență în care Mark pare să cedeze psihic și încearcă să scape din controlul simulării într-un mod brutal – un fragment care amintește de violența și intensitatea serialului. Dar astfel de idei nu sunt dezvoltate mai departe.
Invincible Vs are personaje sunt reduse la replici scurte înainte de confruntare, iar povestea devine doar un pretext pentru gameplay. Finalul, construit ca un cliffhanger evident pentru DLC sau update-uri viitoare, nu reușește să schimbe impresia generală.
Privit ca produs narativ, story mode-ul este o oportunitate ratată. Avea la dispoziție un univers bogat, personaje bine definite și un conflict central puternic. În loc să construiască pe aceste elemente, a ales cea mai simplă și mai puțin satisfăcătoare cale. A nu se înţelege că nu avem un fighting game răsărit aici. Despre asta, în alta recenzie, separată totuşi.
