
The Boxtrolls: Slide ‘N’ Sneak Review (iOS): un platformer cu potential irosit si cu artwork 3D (Video)
Filmul The Boxtrolls e una dintre cele mai noi animatii care au luat cu asalt cinematografele si in mod previzibil avem parte si de un joc asociat acestui film. El se numeste The Boxtrolls: Slide ‘N’ Sneak si e disponibil gratuit pe mobil. Il puteti descarca de AICI pe Android si de AICI pe iOS.
Acesta este un platformer cu artwork reusit si care aminteste putin, dar doar putin de Badland, mai ales cu acea abordare a graficii 2D pe baza de umbre. Jocul include voci, muzica si tot soiul de sunete din film si va ofera 40 de nivele, in 5 locatii diferite. Cel putin asta promite producatorul jocului, iar daca ma intrebati pe mine mai toate nivelele arata la fel.
Puteti debloca peste 10 personaje unice Boxtrolls cu care sa jucati si sa luati cu voi 3 astfel de dracusori in fiecare misiuni. Controlul e foarte simplu, bazat pe tap si swipe pentru a sari sau a aluneca, iar daca faceti swipe in jos si urmeaza o coborare la deal, veti prinde viteza si aluneca rapid. Aveti in cale si inamici si capcane, acestea din urma de obicei custi bine deghizate in mediul din jur.
Inamicii sunt niste creaturi cu caciuli rosii, care va pandesc cu bate sau plase si pe care le puteti evita alunecand sub ele, sau sarindu-le in cap ca in Mario. Anumite nivele au si ocolisuri subterane, pe care le puteti folosi pentru a evita inamicii si a obtine rotite bonus. Rotita e moneda de schimb a jocului si trebuie sa adunati cat mai multe in fiecare nivel. Pe langa personajele pe care le puteti debloca exista si 8 gadgeturi cu rol de powerup, care personal mi s-au parut inutile.
Acest platformer se petrece noaptea si va duce pe acoperisurile din Cheesebridge, pe strazi si in pesteri subterane. Veti putea folosi o umbrela pentru a pluti deasupra capcanelor sau un costum de otel pentru a strivi butoaiele destructibile din cale. Boxtrolls ne-a pus la incercare rabdarea si timpul de reactie de multe ori, anumite capcane fiind foarte enervante si greu de trecut.
Jocul nu va obliga sa folositi in app purchases si are un efect 3D paralax dragut in meniuri, mai ales cand vizualizati personajele. Artworkul din meniuri si modul in care sunt desenate personajele reprezinta punctele forte ale acestui titlu. In ce priveste acustica nu am remarcat nimic deosebit, muzica de fundal fiind preluata din film si fiind insotita de maraielile trolilor si zgomot de butoaie sparte.
Platformerul ar fi fost un hit daca nu exista Badland pe piata si si daca nu repeta atat de mult nivelele. Ramane faptul ca acest joc e distractiv, iar Slide N Sneak are totusi un artwork bine pus la punct. Poate cu mai multe personaje deblocate va mai distractiv, dar pana atunci noi ii dam un [usr 7.5]

















