Ştiam de ceva vreme că ni se pregăteşte un joc Westworld, ba chiar unul pentru mobil, iar acum avem şi dată de de lansare. Westworld Mobile vine pe 21 iunie şi dacă vi se pare familiar din trailerul de mai jos, e pentru că seamănă maxim cu Fallout Shelter.

Data de 21 iunie se aplică atât pentru iOS, cât şi pentru Androd, iar titlul va fi evident gratuit. În Westworld Mobile veţi controla un parc de distracţii cu tematica western şi cu acele “gazde” robotice care o iau mai mult sau mai puţin razna. Nu e vreun joc realizat fără binecuvântarea HBO, pentru că Warner Bros şi HBO l-au avut sub aripa lor.

Cei de la Behaviour Interactive l-au produs totuşi şi aş zice că grafica arata mai bine decât la Fallout Shelter şi perspectiva este un pic mai 3D. Avem şi o “poveste”: suntem un angajat Delos, care rulează o simulare, ce implică controlul asupra roboţilor dar şi să îi facem fericiţi pe vizitatori. Aşa cum se vede în capturile de ecran primim o serie de încăperi pe care să le administrăm şi nu m-ar mira să fie iar pe bază de curent, apă, mâncare, moral şi celelalte stats din Fallout Shelter.

Cine se pre-inregistrează pentru joc primeşte şi un bonus, sub forma personajului Lawrence. Judecând după trailer apare şi Dolores aici, dar şi Maeve sau Bernard. Putem construi şi noi secvenţe narative în Vestul Sălbatic şi chiar să vedem zona de divertisment în care se mişcă turiştii. Se pot upgrada gazdele sau construi noi încăperi pentru uriaşa corporaţie Delos, în care să creăm noi roboţi. Până la 170 de gazde sunt disponibile.

Pentru fanii serialului trebuie spus că ultimul episod din sezonul 2 se difuzează pe 24 iunie.

via Engadget

Jocul Westworld Mobile e fix Fallout Shelter, cu altă tematică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.