Nintendo Switch Lite este cea mai nouă consola portabilă a momentului, proaspăt anunţată de către Nintendo, fără tam-tam şi fără prea multe teasere. Ce e drept au fost ceva scăpări, care făceau aluzie la un Nintendo Switch 2 Mini, dar nu la acest Lite. Ce ne aduce noua consola aflaţi mai jos.

Ca să începem cu datele vitale, Nintendo Switch Lite se lansează pe 20 septembrie, la preţul de 199 de dolari. Probabil va sosi pe la un 999 lei în România, sau cel puţin acela ar fi preţul de aur, pentru a atrage publicul. Va sosi pe galben, gri şi turcoaz, dar sunt şi versiuni speciale cu imprimeu Pokemon. Au trecut 2 ani şi câteva luni de când s-a lansat Nintendo Switch şi după multe milioane de unităţi vândute a venit momentul pentru un succesor.

Versiunea Lite lasa în urma conectarea la TV via dock si HDMI şi se axează pe experienţa portabilă. De această dată nu mai detaşam Joy Con-uri, ci avem controalele integrate direct pe dispozitiv. Butoanele direcţionale sunt acum în cruce pe acel D Pad nu separate şi avem două thumbstickuri dispuse pe axă oblică. Ecranul de 6.2 inch de pe Nintendo Switch devine unul de 5.5 inch în cazul lui Switch Lite, iar rezoluţia este 720p.

Trebuie spus şi că orice joc care a rulat pe Nintendo Switch va rula şi pe acest terminal, deşi vor exista şi anumite restricţii, probabil la nivel de gesturi de control. Pe lângă cele 3 nuanţe disponibile la lansare, vom vedea şi o ediţie limitată Switch Lite Zacian & Zamazenta Edition, sosită pe 8 noiembrie. Va include ilustraţii din jocurile noi Pokemon Sword şi Pokemon Shield.

Nintendo Switch Lite ar trebui să ofere o autonomie sporită faţă de predecesor, nemaiavând bateriile din Joy-Con-uri de alimentat şi având un design de CPU mai eficient la consum. Aşteptam debutul de la noi.

Nintendo Switch Lite anunţat: variantă mai mică de Switch, cu ecran de 5.5 inch, controale fixate pe corp
Tagged on:         

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.