Nintendo Switch depăşeşte 10 milioane de console vândute în Europa

Nintendo Switch continua să se vândă ca pâine caldă, nu doar global, ci şi în Europa. Azi aflăm de un nou prag de vânzări şi anume de peste 10 milioane de unităţi vândute de seria Switch doar în Europa. Avem detalii mai jos.

Gama Switch intră în curând în al treilea sezon de sărbători şi ar trebui să bifeze un plus la vânzări odată cu sosirea lui Nintendo Switch Lite. Vânzările hardware din 2019 pentru această serie de console au crescut cu aproape 30% faţă de anul anterior şi cu peste 40% faţă de anul 2017. Printre jocurile hit care au impulsionat creşterea se număra Mario Kart 8 Deluxe, Super Smash Bros Ultimate şi titluri din 2019 că Super Mario Maker 2 şi The Legend of Zelda: Link’s Awakening.

Nintendo Switch debuta în martie 2017 şi de atunci până acum a generat vânzări de 36 de milioane de titluri Nintendo. Dintre acestea 9 jocuri au fost hituri aşa mari în Europa că au sărit de pragul de 1 milion de unităţi vândute. Iată-le:

  • Mario Kart 8 Deluxe
  • Super Mario Odyssey
  • The Legend of Zelda: Breath of the Wild
  • Pokémon: Let’s Go, Pikachu! and Pokémon: Let’s Go, Eevee!
  • Super Smash Bros. Ultimate
  • Splatoon 2
  • Super Mario Party
  • New Super Mario Bros. U Deluxe
  • 1-2-Switch

Se vând bine şi titlurile third party, precum Minecraft, Crash Bandicoot N Sane Trilogy, Mario + Rabbids Kingdom Battle şi Stardew Valley. Ele au vândut în jur de 500.000 de unităţi în Europa. În 2019 mai vin câteva lansări mari de jocuri pe Switch, printre care şi Luigi’s Mansion 3, Pokemon Sword şi Pokemon Shield, plus Ring Fit Adventure.

În România cel mai ieftin Nintendo Switch porneşte de la 1049 de lei la eMAG şi e vorba despre versiunea Nintendo Switch Lite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.