
Am încercat Portal, acum şi cu ray tracing! Iată impresii despre Portal RTX
Nu ştiu ce făceaţi voi prin 2007, dar eu ascultam Cradle of Filth în Vama Veche la Stufstock şi vedeam Alice Cooper şi Marilyn Manson la Romexpo. Când s-a lăsat frigul şi m-am închis în casă a apărut un joculeţ numit Portal, o blasfemie a celor de la Valve, care în loc să ne dea Half Life-ul pe care îl aşteptam, ne-a dat un… puzzle platformer first person care a făcut istorie. A dus teleportarea prin portaluri la alt nivel, iar pe 8 decembrie 2022 a revenit, sub forma lu Portal with RTX.
Pe ce ne-am jucat?
Am avut la dispoziţie o placă grafica RTX 4080 Palit Gamerock, 32 GB RAM DDR4 3200 MHz, CPU Ryzen 7 3700X, SSD de 512 GB + nvmede 1 TB. Placa de baza socket MSI AM4, X570-A PRO.
Portal RTX este mult mai solicitant decât probabil credeți.
Avem de-a face cu un remaster gândit să prezinte funcţionalitatea plăcilor grafice NVIDIA RTX 40, cu real tracing în timp real. Cine avea jocul original a primit update-ul complet gratuit, ca un DLC.
Care e treaba cu ray tracing?
Portal RTX folosește path tracing, iar Nvidia se referă la tehnologie ca “full ray tracing”. Acesta nu este motivul pentru care Portal RTX este atât de solicitant, ci modul în care Nvidia utilizează path tracing pentru a urmări toate luminile dintr-o scenă, precum și umbrele, reflexiile și refracțiile pe care le aduc acele lumini.
Path tracing funcționează prin trasarea unei linii din camera ta (Perspectiva Jucătorului). Va merge în linie dreaptă până când lovește un obiect, sare și continuă, ajungând în cele din urmă înapoi la sursa de lumină. Complicațiile apar cu modul în care diferite obiecte manipulează lumina. O parte din acea lumină este absorbită, cealaltă lumină este reflectată, iar o parte se întrerupe ca o refracție. Înmulțiți acest lucru pe fiecare pixel și introduceți mai multe sărituri (ceea ce face Portal RTX), iar fiecare cadru devine un șir matematic complex.
Portal RTX a primit toate bunătăţile de la NVIDIA: ray tracing, DLSS, DLSS Frame Generation (DLSS 3), dar şi alte funcţii atractive: Shader Reordering, Opacity Micromaps, denoiser şi alte bunătăţi.
Aportul RTX
Portal RTX este construit cu ajutorul RTX Remix de la Nvidia, permițându-i acces la funcții care nu erau disponibile în tech demourile anterioare și pe care nu le vedem în jocurile tipice cu ray-tracing.
Funcția pe care o veți observa mai întâi este RTX Direct Illumination (RTXDI), care permite oricărei lumini dintr-o scenă să proiecteze lumină și umbre path traced.
Capturi RTX On si Off:
Diferenţa este destul de notabila dintre Portal Original şi Portal RTX. Iluminarea este una dinamica şi se modifică în funcţie de cele petrecute pe ecran. Umbrele la fel, iar “luminile emissive” vor proiecta lumina pe pereţi şi pe suprafeţe. Asta în vreme ce reflexile se văd într-un mod super realist.
NVIDIA RTX 4080/ DLSS 3.0:
Bun, să vorbim puţin şi despre placă pe care am folosit-o pentru a testa jocul. RTX 4080 în versiunea Pălit pe care o am eu aduce diferenţe uriaşe faţă de placă pe care o aveam înainte, un RTX 3050. Avem memorie VRAM dublă, frecvente cu 700 MHz mai mari. Avem şi pixeli texturaţi, care se pot randa în fiecare secundă şi diferă de la 143.4GTexels/s pe versiunea RTX 3050 la 761.5 GTexels/s pe cea nouă.
Avem parte şi de DLSS 3.0, apărut anul trecut şi pus la treabă pe această placă de altfel. El foloseşte tehnologie AI pentru a creşte numărul de FPS-uri şi pe hârtie le poate creşte până la 4X. Saltul e spectaculos nu doar pe hârtie, ci şi în realitate. Avem 33 FPS în Portal RTX fără DLSS activat şi iată cum arată FPS-urile odată ce am încercat fiecare dintre modurile DLSS:
- DLSS Auto: 77 FPS
- DLSS Balanced: 71 FPS
- DLSS Performance: 84 FPS
- DLSS Quality: 55 FPS
- DLSS Ultra Performance: 141 FPS
Gasiti FPS-urile in imaginile de ma jos in coltul dreapta sus:






Vedeţi că am reuşit să dublăm FPS-urile faţă de modul Auto şi chiar să le înmulţim cu 4 faţă de DLSS off, activând aceste moduri speciale. DLSS 3 e apanajul seriei RTX 40, pe care e activă şi acum integrează NVIDIA Reflex, pentru responsivitate crescută, care face toată diferenţă când lucrurile o iau razna în laboratorul din Portal şi reflexele îţi sunt testate.
Concluzii
Capodopera de acum 15 ani a revenit, acum tunata pentru hardware modern. Arată atât de bine şi realist, încât ai crede că joci complet alt joc. În primul rând a dispărut aspectul cartoonish al jocului original, “jucausenia” sa. E ceva întunecat aici, ceva rece şi morbid, în laboratorul GLaDOS. Rămâi un cobai în laborator, dar parcă umorul nu nu mai loveşte la fel acum. Dacă acum câţiva ani erai printre cei care spuneau că ray tracing-ul e doar un gimmick, te invit să joci Portal cel original şi apoi Portal With RTX.
Modul în care schimba vibe-ul şi atmosfera jocului este remarcabil şi asta doar din plăsmuiri pe bază de lumină, umbre şi reflexii redate înfricoşător de realist. Îmi provoacă la fel de multă angoasă ca serialul “Severance”.
Gasiti placi RTX 4080 la pret bun AICI.

















