Bucharest Gaming Week 2025: toate jocurile pregatite pentru Romexpo si creatorii de continut (Lista)

Bucharest Gaming Week 2025, cel mai așteptat eveniment de gaming din România, revine pe 11 și 12 octombrie la Romexpo pentru o ediție care promite să ridice ștacheta în materie de competiții, conținut și experiențe interactive. Peste 20.000 de fani sunt așteptați să umple Pavilionul Central, într-un weekend în care gamingul devine spectacol total: de la eSports și VR până la cosplay, kendama și un mega treasure hunt cu premii de peste 20.000 de euro.

Evenimentul, conectat de Vodafone, marchează apogeul unei săptămâni întregi de activări în București – de la expoziții de artă digitală la proiecții de film și sesiuni dedicate industriei locale de game development. Dar adevărata bătălie începe în weekend, când Romexpo devine arena gamerilor.

Creatorii de conținut care dau tonul distracției

Scena principală va fi animată de un line-up record de creatori de conținut, care își vor întâlni comunitățile, vor concura live și vor semna autografe. Printre aceștia se numără iRaphahell, Jimmy Hex, xSlayder, ReddYsh, Ovvy, iSilent, Theo Zeciu, Bisoi, IHATEPINK, Karinul, Jaxi, Bobospider, Mădălin, Wu, S1KE, Tudor Buțan, Theo, Alexa, Bercea, Lectură, Gannicus, Tedereum, LucaLuk, Sinner, BTN, SOUND, XELLOW, Andrei Iulian, Raku, Sylvatic Stone, AdriiVonB, Patricia Stamme, Vehy, Scarlatescu, iFoxify, IceManLucky, Zarby, Lexa Musique, Catadinaa, W33, Lorin, Malaku și Turtl3.

Mulți dintre aceștia vor fi prezenți la sesiunile de meet & greet, unde fanii vor putea face poze, discuta, primi semnături și, bineînțeles, testa jocuri alături de idolii lor din online.

„Avem cel mai mare și divers line-up de creatori de conținut din istoria evenimentului”, spune Tudor Dăescu, co-organizator Bucharest Gaming Week. „Ediția din acest an înseamnă energie, creativitate și o comunitate unită în jurul pasiunii pentru jocuri.”

Jocurile care vor domina weekendul

Competițiile vor fi de toate genurile și pentru toate vârstele. Pe scena principală, gamerii se vor confrunta în Counter-Strike 2, Fortnite, EA FC 26, Minecraft, Dota 2, PUBG, Roblox, Teamfight Tactics, League of Legends, Mortal Kombat 1 & 3 și Brawl Stars, dar și în jocuri clasice reinventate precum Fortnite LEGO sau Super Mario Party Jamboree.

Ediția 2025 aduce și un accent pe jocuri de poveste și experiențe AAA recente: Assassin’s Creed Shadows, Borderlands 4, Silent Hill f, Metal Gear Solid Delta: Snake Eater, dar și simulatoare ca Sim Racing, NBA 2K26 sau jocuri VR cu headset-uri de ultimă generație.

Nintendo vine puternic cu Mario Kart World, Sonic Racing Crossworld, Donkey Kong Bananza, Kirby and the Forgotten Land, iar studioul românesc Amber prezintă în premieră demo-ul Mexican Ninja, un titlu dezvoltat local care a atras deja atenția comunității internaționale.

Competiții, premii și experiențe unice

Printre momentele speciale ale weekendului se numără WiFi Wars, un joc interactiv în care toți spectatorii pot participa în timp real de pe telefon, și cel mai mare flashmob de kendame organizat în România, condus de Bisoi Petruț. De asemenea, Armata României va fi prezentă pentru al nouălea an consecutiv, cu simulatoare de zbor, poligoane virtuale și roboți mobili folosiți în misiuni reale.

O atracție inedită va fi și o construcție LEGO de 4 metri, reprezentând celebrul Fortnite Supply Llama, simbol al culturii pop-gaming.

Pentru cei care vor mai multă acțiune, aventura continuă după ora 20 la EVA (Esports Virtual Arenas), cea mai nouă locație de gaming VR din București, unde se vor organiza sesiuni speciale de After-H Battle Arena.

Program, acces și bilete

Bucharest Gaming Week are loc sâmbătă și duminică, 11–12 octombrie, între orele 10:00 și 20:00, la Romexpo, Pavilionul Central. Accesul se face prin Poarta A (Piața Presei Libere) sau Poarta B (Bd. Expoziției).

Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro sau pot fi achiziționate direct la intrare în ziua evenimentului.
Pregătește-ți controllerul, vocea de squad și camera de selfie – Bucharest Gaming Week 2025 e locul unde gamingul devine realitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.