Nuntă ca-n Balcani review: o petrecere balcanică între haos, politică și râs cu poftă
Există filme care încearcă să fie elegante, rafinate și „festival material”, iar apoi există „Nuntă ca-n Balcani” („Svadba” / „The Wedding”), genul acela de comedie care îți aruncă în față muzică tare, rude gălăgioase, orgolii istorice și oameni care se ceartă la masă după două pahare.
Filmul regizat de Igor Šeregi, lansat în cinematografele din România pe 22 mai 2026 prin Vertical Entertainment, pornește de la o premisă simplă, balcanica: o fată croată rămâne însărcinată cu fiul unui politician sârb, iar nunta care ar trebui să unească două familii devine un câmp de luptă diplomatic și cultural.
Miljenko, antreprenorul croat interpretat de Rene Bitorajac, află în aceeași zi că firma lui e aproape de faliment și că urmează să devină bunic. Apar tensiuni între ortodocși și catolici, rivalități istorice, orgolii masculine, glume politice și foarte mult haos de familie. Un soi de Crăciun românesc dus la nivel ex-iugoslav.
Ce mi se pare interesant este că filmul nu încearcă să fie subtil. Totul e mare, zgomotos și teatral. Personajele ridică tonul constant, muzica tradițională intră peste dialoguri, iar mesele de familie se transformă în dezbateri despre identitate națională și religie.
In ceea ce privește diferența de religie totul e tratat în mod comic și ieși cu zâmbetul pe buze din sală. Filmul nu încearcă să rezolve conflictele balcanice și nici să dea lecții morale. Le transformă într-un spectacol absurd, unde toată lumea țipă la toată lumea, dar cumva nimeni nu pare cu adevărat malefic.
Există și o energie autentic balcanică greu de explicat unui public vestic. Dacă ai crescut cu nunți zgomotoase, rude care discută politică la masă și oameni care se împacă după scandal la un pahar, multe scene par incredibil de familiare. Filmul respiră atmosfera aia de petrecere care scapă constant de sub control.
Muzica joacă și ea un rol important. Coloana sonoră alternează între tradițional și influențe moderne, inclusiv momente cu rap, iar contrastul funcționează surprinzător de bine.
Actorii livrează exact ce trebuie pentru genul acesta de film. Rene Bitorajac și Dragan Bjelogrlić au prezența care umple ecranul instant. Nu sunt interpretări subtile sau dramatice în sens clasic, dar au carismă și chimie suficientă încât să țină conflictul viu permanent.
Totuși, filmul nu scapă de probleme. Multe glume se bazează aproape exclusiv pe stereotipuri dintre sârbi și croați, iar uneori senzația e că vezi o combinație între „Meet the Fockers” și o telenovelă balcanică. Unele personaje sunt caricaturi evidente, iar anumite situații sunt atât de exagerate încât devin previzibile.
Mai există și problema umorului regional. Dacă nu ai contact cu cultura balcanică, probabil vei pierde o parte dintre ironii și referințe. Pentru noi însă, tocmai familiaritatea asta îi dă farmec.
Apare si comparația interesantă cu „Pisica Albă, Pisica Neagră”. Cred că exact aici se poziționează producția lui Šeregi: nu încearcă să fie cinema cult balcanic în stil Kusturica. Vrea doar să te bage într-o petrecere absurdă și să te facă să râzi două ore.
