Ghost of Yotei primele impresii: un haiku vizual, care se ia mult în serios

Ghost of Yotei vine la vreo 5 ani distanţă de Ghost of Tsushima şi schimbă protagonistul masculin cu unul feminin, chitit pe răzbunare. Intri direct în pâine, după necazurile lui Atsu şi masacrarea familiei sale, tânăra Onryo jurând să se răzbune pe Saito Six, cei 6 criminali care conduc zona Japoniei în care ne aflăm. Au trecut 300 de ani de la acţiunea din Tsushima şi de azi avem un joc nou pentru fanii culturii şi tradiţiilor japoneze. Cu extra topping de Kurosawa, Miike şi Watanabe. Primele impresii le aflaţi mai jos.

Am jucat deja 3 ore din acest joc, am deblocat arcul, calul, am trecut de probă cu duel wielding Katana. 

Poveste

Tânăra Atsu îşi pierde familia într-un atac al crudului Lord Saito, alături de gaşca sa de 6 nelegiuiţi. Aşa începe o saga a răzbunării, aş zice tipic japoneză, doar că răzbunarea e laitmotiv în multe culturi. Atsu e foarte introvertita şi tăcută, bucuria i-a fost suptă din viaţa odată cu trauma să. Aş fi tins să zic că e cerebrală, dar deseori se lasa copleşită de emoţii negative.

Cei 6 nemernici din Yotei Six sunt Snake, Oni, Kitsune, Spider şi Dragon. Noi începem acţiunea la 16 ani după ce fetiţă a fost lăsată cu sabia înfiptă în umăr în curtea casei sale arse. Atsu a luat katana, s-a antrenat şi acum îşi face dreptate. Mărturisesc că fix la începutul poveştii am avut un deja vu şi am simţit că mai jucasem asta odată. Îmi aduce tari mult cu Assassin’s Creed Shadows. 

Jocul pune mare accent pe cultura japoneză, poate chiar mai mult decât Ghost of Tsushima. Nu degeaba ne specializam în cântat la shamisen, meditaţie, pictat sumi-e, caligrafie şi tăiat bambus. 

Grafică

Pe lângă modul Kurosawa care a făcut senzaţie în ediţia specială a lui Tsushima, practic un alb negru mai windy, acum primim şi modurile Takashi Miike şi Watanabe. Primul e mai sângeros şi noroios şi apropie mult cameră, al doilea pune muzica hip hip lo fi pe fundal, curatoriata de Shinichiro Watanabe.

Sunt 3 moduri de grafică aici: Quality, Performance şi Ray Tracing.  Ţinta este de a ţine 30 FPS constant pe PS5-ul meu dacă alegi Quality sau Ray Tracing şi ceva mai multe FPS-uri la Performance. Nu am văzut frame drop-uri şi universul de aici arată spectaculos. Mă ling pe degete la gândul inevitabilei portari pe PC-uri cu RTX 5090 în vreo 2 ani… 

Muntele Yotei e absolut superb, mă face să cumper bilete pentru Japonia ACUM. Fiecare frunză, floare, cocorii care se ridică în zare şi chiar şi ploaia aia măruntă pe pălăria lui Atsu mă scufunda într-o experienţă transformată instant în amintire plăcută. Cromatica e foarte interesant separată aici. Îmi aminteşte de filmul “Hero” cu Jet Li, în care fiecare boss şi secvența avea un mediu şi o nuanţă dedicată.

Aici alunecam subtil de la verde la galben la gri-uri mohorâte, la albul zăpezii şi înapoi la culoare. Iar modul Miike creşte gore-ul la un nivel… obscen, artistic de obscen.. sau obscen de artistic? Trebuie văzut pentru a fi înţeles. Jocul pulsează de viaţă, asta e sigur, dar fără a te copleşi. Aluneci în el ca într-un vis clar, cu vegetaţie luxuriantă şi oameni cruzi. 

Gameplay

În principiu avem un action adventure open world aici, fix ca primul. Luptele sunt mai dinamice şi au mai multe elemente: poţi arunca cu sabia unui inamic care a scăpat-o, te ajuţi de grappling hook, de arc şi te poţi bate şi de pe cal. Plus că ai şi armele dual wield. Faptul că Atsu îşi foloseşte greutatea redusă pentru a se înfige cu sabia în pieptul inamicului şi a se rostogoli apoi pe jos îmi face inima să tresalte.

Văd elemente de Sekiro pe aici, văd chiar şi elemente de… jocurile Batman Arkham. Pararea rămâne importantă, dar cumva şi.. combo-urile pe care le deblochezi în skill tree atunci când meditezi. Nu e doar un tip de a te feri aici, ci şi rostogolire şi side stepping şi multe altele. La un moment dat vom debloca şi arme de foc, pe care deja le-am văzut la treabă la inamici. 

Nu suntem străini nici de a îi orbi pe inamici cu fum sau praf. Dar luptele au şi ceva mai… facil în ele, în miezul mecanicii lor, de parcă jocul vrea să reuşeşti. Nu vrea să îţi pună dificultăţi souls-like in faţă. 

Îmi place că Ghost of Yotei nu îmi bagă pe gât o structură liniara. Aleg eu ce inamici din Yotei Six înfrunt şi în ce ordine fac side quest-urile. Nu e nimic on the rails şi am o lume uriaşă de explorat. Şi superbă aş adăuga şi cu mici extra-uri care m-au gâdilat la corason. Spre exemplu galopatul pe cal prin flori albe îi dă un boost de viteză.

Ne bazăm pe o briză de vânt pentru a ne indica direcţia, ca şi în primul joc. Apare şi un sidekick, un lup care ne va ajuta în lupte, mai mult ca element de Quick Time Action. 

Te poţi ascunde în iarbă înaltă, să asasinezi inamici dacă vrei să îi iei prin surprindere, sau să începi o confruntare fața în faţă, cu o apăsare de buton chiar. 

Hărţile primesc un soi de mini game, în care potrivim o bucată de hartă peste o porţiune cu care… seamănă. Nu lipsesc obiectele de adunat: flori, bambus, metale pentru un soi de crafting şi avem şi negustori cu care să facem comerţ. Cumva îmi aduce cu Witcher când vine vorba de asta, doar că fără vrăji, mana sau poţiuni. 

Sunet

Muzica e cumva… japonezo-vestică. Parcă cineva a infuzat elemente de western cu cowboy peste acordurile de shamisen şi chitară. Actorii vocali sunt ok şi să nu credeţi pentru o secundă că am jucat altfel decât în japoneză jocul ăsta. Asta mi se pare cel mai corect tribut pentru creaţia sa. La fel cum am jucat Mafia de anul ăsta în siciliană şi Clair Oscur în franceză.

Când călăream liniştit m-a lovit în moalele capului o melodie plăcută, cu o femeie care şoptea blând, în vreme ce în fundal se aud sunete de cocori şi Atsu îşi îmbia calul să galopeze mai rapid. Nici 5 minute mai târziu eram într-un han mohorât, ploios, cu tensiunea să o tai cu cuţitul şi voci aspre de tâlhari îmi ameninţau viaţa, cu ecouri de muşterii de han bombănind în fundal. 

Lucrurile se pot schimba imediat în acest joc şi acustica vibrează în ton cu estetica. 

Impresii

Pentru fiecare argument contra jucării acestui joc apare unul singur care le închide pe toate: eşti pasionat de cultura japoneză? Dacă da, îţi eşti dator ȚIE să încerci acest joc. Chit că eşti tobă de cultură niponă şi că primeşti aici ceva trecut prin filtrul vestic de la Sucker Punch, care e companie americană. Povestea nu e unică, am mai auzit-o, dar stilul cinematic în care e spusă îmi e drag.

Chiar şi faptul că momentele de etalare a artei din Ghost of Yotei sunt semnalate cu benzi negre sus şi jos pe ecran, pentru a sublinia că intrăm într-un soi de “13 Asasini”. E totuşi un “ceva” care lipseşte de aici. Poate umorul? Poate Atsu şi întreg jocul se iau prea în serios. Jocul e atât de frumos vizual încât uită să fie şi copilăros, jucăuş, poate şi devotat culturii japoneze la modul onest, nu Hollywoodian. 

Dar pentru a consuma 30 de ore de cultură japoneză nu cred că ai alegere mai bună acum pe piaţă… asta dacă nu vrei să vezi Shogun de vreo 3 ori.