Valve lanseaza o consola noua: Steam Machine, la pachet cu Steam Controller

Valve revine în zona hardware cu ambiția pe care o așteptam de ani buni și o face în stilul ei: cu trei dispozitive noi care vor să extindă universul Steam dincolo de birou și trenul de navetă. După succesul Steam Deck, compania pune pe masă o consolă pentru living, un controller reinventat și încă un gadget misterios numit Steam Frame. Dar piesa centrală este clar noul Steam Machine – prima mașină “de sufragerie” făcută chiar de Valve, nu de parteneri, cum s-a întâmplat acum un deceniu.

Steam Machine este, practic, un Steam Deck reinterpretat pentru TV: o cutie compactă, geometrică, gândită să stea lângă un soundbar sau sub un OLED. În interior, Valve a pus un cip semi-custom AMD cu 6 nuclee Zen4 și un GPU RDNA3 cu 28 de unități de calcul. Altfel spus, destulă putere pentru gaming serios la 1080p și, teoretic, pentru 4K. Memoria RAM e DDR5, 16GB, iar placa video vine cu 8GB GDDR6. Aici apare marea întrebare: sunt suficienți 8GB VRAM în 2026, mai ales pentru jocurile noi? Valve prezintă mașina ca un sistem capabil de 4K, dar viitorul pare tot mai interesat de VRAM mare.

La stocare există un avantaj clar: configurații de 512GB sau 2TB, slot M.2 ușor accesibil și suport pentru microSD. Sună banal până te gândești că poți scoate cardul din Steam Deck și să continui exact acolo unde ai rămas, fără reinstalări. E genul de mic “quality of life” pe care Valve îl nimerește din instinct.

Conectivitatea e completă: HDMI 2.0 pentru 4K120, DisplayPort 1.4 pentru 4K240, Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.3, Ethernet, o grămadă de USB-uri și un receptor wireless dedicat controllerului. În față, un LED RGB discret care poate arăta inclusiv progresul de download, plus o placă frontală care se poate schimba după gust. Evident, totul rulează SteamOS într-o versiune optimizată pentru TV, cu acces la majoritatea jocurilor prin Proton și cu un desktop Linux la un click distanță.

Al doilea produs anunțat este noul Steam Controller, o a doua generație care păstrează moștenirea trackpad-urilor – dar fără să mai fie definitorii. Designul general amintește de Steam Deck, cu stick-uri magnetice de generație nouă, zone tactile capacitive, haptice HD și un giroscop pe 6 axe. Trackpad-urile sunt acum complementare, nu centru de greutate, ceea ce ar putea atrage și jucătorii care n-au suportat modelul original.

Pe lângă acestea, controllerul aduce patru butoane pe spate, un sistem de prindere cu un “puck” magnetic care funcționează și ca transmițător wireless, plus încărcare USB-C. Autonomia declarată e de 35+ ore. Controllerul vine standard cu fiecare Steam Machine și se conectează printr-un protocol wireless dedicat cu latență totală de 8ms, dar poate funcționa și pe Windows prin USB sau Bluetooth.

Valve mai are un gadget numit Steam Frame, dar asta e o altă poveste. Steam Machine și Steam Controller vor fi lansate în prima parte din 2026, cu prețuri și disponibilitate anunțate mai târziu.

via GSMArena

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.