
DLSS 4 ajunge în jocuri noi + cum castigi placa RTX 5090 de Craciun
Săptămâna trecuta NVIDIA a anunțat două titluri noi compatibile cu DLSS 4: Where Winds Meet și Forest Doesn’t Care. Ambele pot fi rulate cu accelerare AI pentru creșterea performanței și a calității imaginii, iar posesorii de plăci GeForce RTX au acces la funcțiile Multi Frame Generation, Super Resolution, Frame Generation și DLAA, în funcție de configurație.
Where Winds Meet, produs de Everstone Studio, este un RPG open-world cu vibe Wuxia, plasat în China secolului X. Jucătorul controlează un tânăr maestru aflat în căutarea răspunsurilor despre identitatea sa. În configurații GeForce RTX 5090, DLSS 4 cu Multi Frame Generation poate crește numărul de cadre de până la 3,9 ori în 4K, la setări Ultra, atingând aproximativ 500 FPS. DLSS Frame Generation poate dubla performanța seriei RTX 40, iar DLSS Super Resolution aduce un plus de viteză pe orice GPU RTX. Cine vrea prioritate pe fidelitatea imaginii poate activa DLAA, iar Reflex reduce latența cu până la 53%.
Forest Doesn’t Care, dezvoltat de MOROZ GAMES, este un simulator axat pe explorare, cules de ciuperci și descoperiri neobișnuite. Pădurea este construită realist, iar progresul depinde de atenție și observație. Titlul este disponibil acum și beneficiază de DLSS Super Resolution pentru îmbunătățirea performanței pe plăcile RTX.
HITMAN World of Assassination primește în decembrie o misiune gratuită. Agent 47 este contactat de Eminem pentru eliminarea alter ego-ului Slim Shady, într-o zonă suprarealistă populată cu personaje atipice. Pe seria RTX 50, DLSS 4 cu Multi Frame Generation activează accelerarea cadrelor în misiunile cu ray-tracing. Seria RTX 40 poate folosi DLSS Frame Generation, iar presetarea Latest pentru DLSS Super Resolution rămâne opțiune pentru toți utilizatorii RTX.
Battlefield 6: Winter Offensive intră în actualizare pe 9 decembrie, cu hartă nouă, mod dedicat și arma Ice Climbing Melee Axe. Brooklyn devine spațiu de luptă în temperaturi sub zero, iar modul Ice Lock introduce zone care mențin nivelul de viață. Conținutul poate fi folosit și în Portal pentru scenarii personalizate. În 4K Ultra, DLSS 4 cu Multi Frame Generation și Super Resolution poate crește performanța de aproximativ 3,8 ori pe seria RTX 50, cu până la 460 FPS pe desktop și 310 FPS pe laptop.
În paralel, NVIDIA desfășoară un giveaway special de sărbători. Premiul este o placă GeForce RTX 5090 Founders Edition, într-o ediție inspirată de ARC Raiders. Înscrierea se face prin paginile oficiale de Facebook, Instagram și X, prin postarea dedicată competiției.