Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE review limba romana firstplay (1)

Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE Review: mouse-ul pentru cei obsedați de milisecunde

În ultimii ani, mouse-urile de gaming au început să semene tot mai mult între ele. Toate au senzori excelenți, polling rate uriașe și greutăți din ce în ce mai mici. Logitech încearcă însă să schimbe puțin regulile jocului cu PRO X2 SUPERSTRIKE, un mouse wireless construit în jurul unei idei diferite: nu senzorul este vedeta, ci click-ul.

Mouse-ul introduce tehnologia HITS — Haptic Inductive Trigger System — care renunță la switch-urile mecanice sau optice și folosește un sistem inductiv cu feedback haptic. As zice că Logitech încearcă să aducă ideea de rapid trigger din tastaturile Hall Effect în zona mouse-urilor competitive.

Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE review limba romana firstplay (4)
Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE review limba romana firstplay (4)

Logitech țintește spre jucătorii competitivi de CS2, Valorant sau alte FPS-uri unde fiecare milisecundă contează. Şi acum iată experienţa mea cu acest mouse după 2 săptămâni de jucat:

Design și ergonomie

La prima vedere, SUPERSTRIKE seamănă foarte mult cu seria G PRO clasică. Designul simetric rămâne unul dintre cele mai confortabile de pe piață, iar ergonomia este excelentă indiferent dacă joci claw grip sau fingertip.

Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE review limba romana firstplay (8)
Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE review limba romana firstplay (8)

Mouse-ul cântărește 61 de grame, deci este puțin mai greu decât GPX2, dar sincer diferența nu se simte prea mult. O observi doar când îl ridici de pe mousepad. Interesant este că greutatea suplimentară chiar poate ajuta puțin la control. SUPERSTRIKE pare mai stabil și mai „plantat”, mai ales în CS2, unde controlul micro-mișcărilor contează foarte mult.

Nu mi s-a părut deloc front-heavy și nici dezechilibrat. Chiar dacă există mouse-uri mult mai ușoare pe piață, precum modele de 37-40 grame, Logitech a găsit aici un compromis foarte bun între stabilitate și viteză.

Construcția este extrem de solidă. Sincer, mouse-ul pare construit ca un tanc. Nu scârțâie, nu flexează și inspiră senzația de periferic premium făcut pentru mulți ani de abuz competitiv.

SETARI
SETARI

HITS și click-ul care schimbă experiența

Aici lucrurile devin interesante.

Tehnologia HITS înlocuiește switch-urile clasice cu un sistem inductiv și feedback haptic reglabil. Acum poți controla punctul de activare și resetarea click-ului, aproape ca pe o tastatură Hall Effect. Din G HUB poți modifica separat actuation și reset pentru fiecare buton principal, având 10 puncte de activare și 5 puncte de reset rapid. Logitech susține chiar că sistemul poate reduce latența click-ului cu până la 30 ms.

Cum mi s-a parut mie?

Click-ul pare mai „conectat”, mai direct. Îmi amintește puțin de perioada în care au apărut funcții precum Snap Tap în CS — nu este ceva revoluționar care îți schimbă complet jocul, dar din când în când simți clar diferența.

Mai ales la flick-uri și first shot timing apare senzația aceea că click-ul „are sens” în raport cu momentul în care ai decis să tragi.

Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE review limba romana firstplay (2)
Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE review limba romana firstplay (2)

Un aspect foarte important: tensiunea din aim

Există mulți oameni care, în momente tensionate, apasă prea tare click-ul stâng și involuntar își destabilizează aim-ul exact în momentul focului. Mouse-ul acesta poate ajuta enorm tocmai datorită click-ului foarte ușor și sensibil.

Nu mai simți nevoia să „încordezi” mâna când tragi, iar asta reduce tremurul involuntar al crosshair-ului. Pentru cine are problema asta în CS2 sau Valorant si vrea sa se califice la un major, asta e mare lucru. Mai ales daca esti mai cofeinizat.

Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE review limba romana firstplay (6)
Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE review limba romana firstplay (6)

Teste în CS2 și Apex Legends

Am testat mouse-ul în principal în Counter-Strike 2 și Apex Legends, două jocuri unde timpul de reacție contează, dar în moduri diferite.

În CS2, SUPERSTRIKE are cel mai mult sens. Counter-Strike iti pedepsește fiecare milisecundă la peek-uri, counter-strafe și first bullet timing. Aici tehnologia HITS chiar poate oferi un avantaj real.

Diferența cea mai mare apare la first shot timing. Dacă ai crosshair placement bun și reflexe decente, mouse-ul pare că trimite focul instant în momentul în care ai decis să apeși click-ul.

Nu îți transformă aim-ul peste noapte și nu te face pro într-o oră, dar oferă un avantaj suplimentar pe care jucătorii competitivi îl caută in ziua de azi.

În Apex Legends avantajul există, dar e mai subtil. Apex depinde mai mult de tracking, recoil control, miscare și target switching, iar luptele sunt mult mai lungi decât în CS2. Totuși, există arme și situații de tap firing unde răspunsul instant al click-ului se simte foarte bine, mai ales după flick-uri rapide.

Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE review limba romana firstplay (3)
Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE review limba romana firstplay (3)

Senzor, autonomie și software

SUPERSTRIKE folosește senzorul HERO 2, care urcă până la 44.000 DPI, peste 888 IPS și peste 88G accelerație. Evident, nimeni nu folosește 44K DPI în mod real, dar senzorul este absurd de precis și urmărește impecabil chiar și cele mai fine mișcări.

Wireless-ul Lightspeed este extrem de stabil și nu am avut probleme de latență sau întreruperi.

Bateria ajunge până la 90 de ore, ceea ce este excelent pentru un mouse wireless atât de performant.

Totul se configurează din Logitech G HUB, unde poți modifica DPI-ul, latența, feedback-ul haptic și profilurile pentru diferite genuri de jocuri. Este unul dintre cele mai complete sisteme de personalizare pe care le-am văzut pe un mouse.

Ce nu mi-a plăcut

Singurul element care pare puțin rămas în urmă este rotita de scroll. Nu este rea, funcționează bine și are grip ok, dar comparat cu restul tehnologiei din mouse pare foarte tradițional și chiar puțin „retro”. Parcă restul mouse-ului vine din viitor, iar scroll-ul din generația trecută.

Și evident, mai există problema prețului.

Aproximativ 930 lei pentru un mouse e mult pentru majoritatea oamenilor. Logitech și Razer practică deja prețuri foarte agresive în zona premium și asta nu înseamnă automat că alte branduri precum Pulsar sunt inferioare.

Verdict

Logitech G PRO X2 SUPERSTRIKE este unul dintre cele mai interesante mouse-uri competitive lansate în ultimii ani pentru că încearcă să schimbe ceva fundamental: click-ul. Tehnologia HITS nu e doar marketing și chiar poate oferi un avantaj real în jocuri precum CS2, mai ales pentru jucătorii care deja au mecanici bune și caută acel ultim 1% de performanță.

Mouse-ul acesta nu este pentru toată lumea. Dacă joci casual sau doar vrei un mouse bun pentru gaming general, probabil există opțiuni mult mai echilibrate ca preț.

Totusi dacă ești genul de jucător care stă zilnic în Ranked, joacă competitiv și caută obsesiv orice avantaj posibil la nivel de timing, reacție și consistență, atunci SUPERSTRIKE chiar are sens.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.