
Star Wars Battlefront Review (PS4): fraguiala cu droizi si fara suflet si poveste (Video)
Nu stiu cum definiti voi “joc”, dar pentru mine e un conglomerat de elemente multimedia care imi starnesc emotii umane. Pentru unii e de ajuns o grafica de Crysis 3 si un multiplayer competitiv si atat pentru un joc hit. Ei bine, cand vine vorba de un titlu Star Wars asteptarile sunt automat mari, pentru ca si franciza de firme e atat de celebra si exista si cateva jocuri reusite de-a lungul anilor. Nu si noul Star Wars Battlefront… care primeste recenzie mai jos.
Ma rog, nou si nu prea, fiind lansat la finalul toamnei trecute si ajungand la Firstplay.ro la inceputul lui 2016. Am cheltuit pe el 260 de lei si regret si acum achizitia… Acesta este un un shooter si simulator de dogfighting care e departe de divertismentul oferit de o sesiune de Modern Warfare. E drept ca e cam singura metoda moderna ca fanii Star Wars sa se impuste cu lasere intr-un mediu competitiv. Battlefront incearca sa invie seria de third person shootere de la mijlocul anilor 2000, produsa de catre Pandemic Studios.
Jocul vine cu 5 misiuni tutorial, 9 moduri de joc in multiplayer si doua moduri single player, toate desfasurate pe 12 harti si mai nou am primit si actualizarea cu harta de pe Jakku si modul de lupta Turning Point. Trebuie sa recunosc ca m-am distrat cel mai bine in tutoriale, invatand ce si cum si gonind pe Endor cu o hover motocicleta, in vreme ce incercam sa ii prind pe rebeli, sau luptandu-ma cu Tie Fightere deasupra unor canioane uriase.
Problema e ca pana si acest mod de joc a avut aspectele sale ridicole, precum acele inimioare gen Mario din zona superioara a ecranului. Acel mod de antrenament se reflecta in misiunile Multiplayer Flight Squadron, in care preluam controlul unui Tie Fighter, X Wing sau Y Wing si incepem lupta aeriana, care oscileaza intre trasul cu lasere in nave inamice, escortarea unei nave cargo sau atacarea unei nave uriase inamice. Evident putem trage si un soi de torpile ghidate si ridica un scut energetic.
Pentru cei care se intreaba, jocurile in mod single player sunt practic aceleasi din modul multiplayer, dar contra botilor AI-ului si se practica in modul Battles si Survival. In Battles trebuie doar sa ajungem primii la 100 de tokenuri luate in urma cadavrelor inamicilor, in vreme ce in Survival trebuie sa scapam dupa ce 15 valuri de inamici ne ataca pe o harta uriasa.
Ambele moduri au nivele de dificultate de ales la inceput si ecartul intre ele e mult prea mare, cele usoare fiind prea usoare si cele grele fiind imposibile. De ce ar vrea cineva sa joace contra botilor intr-un joc axat pe multiplayer? Ei bine, pentru recompense, pentru ca moneda jocului, acele credite sunt utile pentru a debloca noi costume, arme si echipamente ce pot fi folosite in multiplayer.
Si credeti-ma, veti avea nevoie de ele. S-a intamplat des sa iau parte la o batalie masiva la care nu am avut nici o sansa, cu un pistolas cu laser si o grenada si cam atat. Lucrurile se schimba cand iei o mitraliera mai acatarii, un scut laser si o grenada care poate distruge si un robot biped al imperiului.
Va veti lupta pe Tatooine, Hoth, Endor sau Sullust, cu mediul din jur randat excelent, fie ca e vorba de un taram complet inghetat, cu pestere ce par mistice ca in The Hobbit sau o jungla ce l-ar face pe Predator sa saliveze. Iar Jakku arata maiestuos cu batalia uriasa a crucisatoarelor in fundal, nave cazand din cer si cele doua armate infruntandu-se pe dune de nisip.
Printre modurile pe care le-am jucat se numara si Supremacy, in care trebuie sa preluam 5 puncte de control in cadrul unei batalii masive. In ea sunt implicate atat infanteria, cat si unitati aeriene si masivi roboti AT ST. Veti putea controla si personaje celebre din universul Star Wars, precum Darth Vader, Imparatul Palpatine, Luke Skywalker, Printesa Leia sau Han Solo, plus Boba Fett.
Fiecare va veni cu abilitati speciale, astfel ca Bobba se va folosi cu succes de jetpackul sau, in vreme ce Vader si Palpa, asa cum ii spun prietenii vor putea folosi forta pentru a curenta, strangula si azvarli cat colo rebelii. Bobba are si rachete si un aruncator de flacari, iar Luke isi va folosi sabia cu laser verde si forta pentru a ucide orice stormtrooper dintr-o lovitura.
E drept ca eroii sunt overpowered, dar cam asta inseamna sa fi mafi… Jedi. Vader se multumeste sa arunce cu sabia si sa isi sufoce victimele de la distanta si trebuie mentionat ca toate aceste abilitati speciale au o perioada de cooldown, pana pot fi folosite din nou. Am vorbit pana acum doar de Supremacy si Fighter Squadron, dar exista si un mod de joc in care faceti un fel de leapsa cu eroii, adica Hero Hunt
Veti juca cu stormtrooperi sau rebeli si va trebui sa ii fugariti pe Leia, Han Solo sau Vader, iar cine ii dovedeste devine apoi respectivul erou si e fugarit pe toata harta. Exista si modul Droid Run, in care trebuie sa capturam si sa aparam robotei ce se afla in miscare pe o harta cam mica si claustrofobica. Drop Zone ofera aceleasi posibilitati, dar cu pod-uri cazute din cer, ce trebuie capturate si aparate o anumita perioada de timp.
Heroes vs Villains e un mod care recunosc ca m-a distrat, in ideea ca e o lupta cu multiple runde, in care 3 eroi negativi se bat cu 3 personaje pozitive si runda e castigata cand cei 3 de o parte sau alta sunt ucisi. Gamerii primesc pe rand rolul de grunts sau de eroi, prin rotatie. Pe langa armele standard, care pot fi blastere de toate marimele si formele, mai aveti si o “mana” cu 3 carti de joc, care poate include grenade de 5 tipuri, 8 tipuri de alte arme si 5 bonusuri temporare.
Veti putea lua si de pe terenul de lupta powerupuri, precum turete, jetpackuri si chiar unele care va vor pune la carma unui robot. Si daca nu era de ajuns ca spargem banii pe o grenada thermal detonator si un sniper cu laser, putem debloca si noi costume si gesturi de lupta. Putem schimba castile, mastile, mantiile si armurile personajelor, evident totul cu rol estetic si acele emote-uri numita gesturi de lupta anterior sunt mai degraba amuzante decat utile.
Astfel va veti remarca pe campul de lupta printr-un high five, dans al victoriei, batalie cu air light saber uri, va puteti preface ca muriti de ras sau sa faceti acel NOOOOO din Revenge of the Sith al lui Darth vader. Pretentiosii se pot juca si cu freze diferite pentru personajele umane si diferite fete de alieni.
Probabil ati sesizat ca tonul meu nu e prea entuziast cu privire la acest joc. E totusi un moment, un sweet spot in mijlocul unei lupte pentru suprematie cu zeci de jucatori in care esti coplesit de amploarea asediului. Ii ai pe Darth Daver si Palpatine cantonati intr-o baza, roboti AT AT care vin spre tine si trebuie sa sari peste petece din lava, incercand sa ucizi storm trooperi.
Iti imaginezi ca prinzi un rocket launcher si schimbi soarta luptei. Esti Han sau Luke in mintea ta si personaj cheie intr-un asalt care va face istorie. Cu o mana o mangai pe Leia, cu alta conduci un X Wing si cu o mana crescuta de la radiatii tii sabia laser si tai in carne vie de inamic. De fapt esti doar un grunt care la final de batalie o sa figureze pe lista cu 30 de deaths si doar vreo 5 kill-uri, fiind de rasul Internetului.
Star Wars Battlefront e o lume cruda, in care noobs nu au nici o sansa si norocul joaca un mare rol in a deveni eroul unei batalii. Lucruri de apreciat la acest titlu sunt evident grafica, care arata fantastic, in special cand vine vorba de maretia si amploarea hartilor. Sunetul e si el OK, de la zecile si sutele de replici ale personajelor, la uruitul infernal al Tie Fighterelor si respiratia mecanica a lui Darth Vader, plus muzica orchestrala originala din filmele Star Wars.
Controlul e mult peste medie de comod fata de alte shootere, desi simt ca functia jump putea fi mai generos modata, astfel incat sa nu topai ca Mario langa un cub atunci cand vrea sa sar peste o margine. In plus, exista intotdeauna in shootere acei topaitori care sunt greu de fraguit. Ei bine aici sariturile nu prea te ajuta si esti tot carne de tun. Star Wars Battlefront trebuia lansat ca mod si skin la un Call of Duty, Battlefield sau alte serii de shootere celebre, dar de sine statator e doar un maret joc multiplayer, de care te poti plictisi rapid.
Si asta pentru ca variabilele sunt limitate, frustrarea isi face loc rapid si jocul asta nu bucura sufletul cu o poveste care sa te atinga la coarda ta nevazuta. Iar eu tot imi vreau banii inapoi pe el… Nota lui Battlefront este de [usr 6.2].





























