
Brothers in Arms 3 Review (Android): lipsa de acuratete istorica, gameplay atractiv, grafica nu foarte impresionanta (Video)
Dupa un Modern Combat 5 excelent, aveam asteptari mari de la Gameloft si al sau Brothers in Arms 3, care a sosit cu putin inainte de Craciun. Acest titlu freemium ne duce in Al Doilea Razboi mondial si spre deosebire de predecesorii sai, nu este nici FPS si nici un cover shooter traditional. El este un cover shooter mobil cu path finding destul de scriptat. Il puteti descarca pe Android de AICI si pe iOS de AICI.
Fiecare lupta la care participati va scadea una, doua sau 3 unitati de energie din totalul vostru de aproximativ 13 unitati. Din fericire atunci cand faceti level up primiti si o incarcare a acestei resurse. De asemenea, fiind un freemium, jocul include timere pentru upgrade-urile de arme. Brothers in Arms 3 are actiunea localizata in al doilea razboi mondial, in care preluati controlul unor unitati aliate si va luptati cu nazisti.
Zvastica a fost delicat eliminata de pe steagurile din joc si din artwork si inlocuita cu o cruce discreta. Jocul de fata este un third person shooter, care se bazeaza totusi in mare parte pe folosirea de cover pentru a va apara de gloantele inamice. Desi Gameloft a promis actiune ceva mai mobila, veti vedea clar ca path findingul vostru e destul de scriptat si nu prea sunt multe rute de urmat.
Titlul face abuz de termenul “brothers” presarandu-l la orice pas si pentru orice soldat pe care il folositi. Veti lucra in echipa si puteti solicita unui alt “frate” sa traga in inamic, sa il detoneze sau sa isi foloseasca abilitatea speciala. Veti vindeca soldati cazuti in lupta, deschide cutii cu arme sau munitie, sau planta bombe, tinand apasat pe ecran atunci cand apare un meniu contextual.
Aveti parte de un thumbstick virtual in stanga ecranului, cu care va miscati, iar pentru a misca tinta veti face swipe in zona centrala si drepta a ecranului. Aveti si un buton special asociat aliatilor vostri, un buton pentru tras cu arma si unul pentru reload, plus unul pentru grenada si medipack. Acestea doua din urma sunt prea usor de apasat, ceea ce e o problema cand acele comenzi va costa resurse premium.
Pe langa trasul in nazisti si folosirea unui panzerfaust pentru a distruge tancuri, veti putea sa folositi si o arma speciala sniper in stil tesla care reuseste sa doboare chiar avioane. Misiunile sunt de mai multe tipuri, precum cele din campanie, cele in care doborati avioane sau cele in care trebuie sa rezistati invaziei inamice timp de 2 minute. Actiunea va va duce in 6 campanii, fiecare in zone deja faimoase din al doilea razboi mondial, inclusiv Parisul ocupat de germani sau un castel nazist din Germania.
Fiecare campanie e impartita intr-o serie de misiuni, iar fiecare misiune cere un anumit nivel al armei pentru a fi accesata. Aici intervin upgrade-urile, care vor imbunatati rata de tragere, marimea incarcatorului si stabilitatea armei voastre. Banii cheltuiti sunt obtinuti din misiuni, iar resursa freemium taie din timerele asociate upgrade-urilor. Brothers in Arms 3 e facut sa fie jucat rapid, in drum spre munca, avand misiuni destul de scurte si cu actiune rapida.
Sunt multe lucruri de facut in acest titlu, de la plantat bombe, tras in avioane, evitat sniperi, cucerit un deal cu o mitraliera montata sau asasinat tinte. Va trebui sa paziti aliatii care lucreaza la camioane, in vreme ce folositi un sniper sau sa folositi o mitraliera pentru a apara ceilalti soldati. E foarte usor sa obtii un headshot in acest titlu, el oferind un usor aim assist.
Inamicii nu se misca foarte mult din calea voastra, dar au totusi inspiratia sa se ascunda uneori dupa ziduri si sa nu prea mai iasa. Grenadele isi ating mai mereu tintele, parca mai mult ale nazistilor, pe care mai niciodata nu am apucat sa le arunc inapoi, optiune ce apare contextual pe ecran. Nu avem un mod multiplayer aici in cazul in care va intrebati, dar de-a lungul titlului veti debloca challenge-uri zilnice.
In ce priveste grafica, Brothers in Arms 3 e un joc atat de masiv, incat iti ofera atat misiuni aratoase, cat si sansa de a rade de pneuri patrate pentru camioane. Evident, exista si setari grafice, care scot ce e mai bun din acest joc, dar permiteti-mi sa nu fiu impresionat. Inca imi amintesc ce socat am fost cand am jucat NOVA 3, avand parte de gameplayul fluid si iluminarea excelenta a sa. Aici nu avem o iluminare prea impresionanta, iar texturile cu margini zimtate se vad clar in cazul plantelor, vehiculelor si chiar al unor saci de nisip dupa care va ascundeti.
Designul interior al cladirilor e OK si apreciem varietatea fundalurilor pe care le traversam. Un prieten care e obsedat de Al Doilea Razboi Mondial a tinut sa precizeze ca unele dintre armele folosite in joc au aparut mult dupa conflagratie, iar anumite personaje, precum sniperul cu petic pe ochi poarta echipamente total neadecvate pentru clasa lor, precum munitie de SMG. Deci Gameloft nu sta prea bine la acuratetea istorica sau militara si nu prea si-a facut temele.
Unele secvente de lupta se incheie cu un mic bullet time, care nu e nici pe departe atat de impresionant pe cat isi imagineaza creatorul jocului. Sunetul este OK pentru un joc de razboi, cu obisnuitele comenzi si indemnuri ale camarazilor, explozii si un pic de muzica dramatica in fundal. Brothers in Arms 3 Sons of War e genul de joc care vreau sa imi placa, dar nu pot.
Stiu ca Gameloft poate sa produca super shootere, stiu ca au un Modern Combat 4 si 5 si un NOVA 3 fara cusur. Totusi, Brothers in Arms 3 are prea multe lipsuri pentru a intra in randul acestor hituri. Grafica nu impresioneaza, actiunea a ramas tot statica, in ciuda relativei libertati de miscare, dar gameplayul ramane distractiv pentru casual gamer. Lipsa de acuratete istorica si militara e la randul sau o problema aici, deci Brothers in Arms 3 primeste de la noi o nota de [usr 7]






















