Rayman Adventures Review (Android): aventurile lui Rayman cel schiop in tara Incrediballs-ilor (Video)

Ma consider destul de doxat in ale Rayman-ului, jucand titlurile vechi pe PlayStation, iar cele de mobil primind review aici si aici. Ba chiar si Rayman Adventures a mai primit un preview pe Firstplay.ro, dar nu a convins chiar din prima. Am zis sa ii mai acordam o sansa si astfel s-a nascut recenzia de mai jos. Gasiti titlul gratuit in Play Store si in App Store.

In primul rand acesta e un titlu freemium, care se bazeaza acum foarte mult si pe sidekicks si pe timere. De-a lungul deceniilor Rayman a insemnat un platformer cu inamici originali, nivel destul de ridicat de dificultate si un control excelent. Rayman Adventures este un auto runner, cu un control confuz, cu timere enervante, sidekickuri care te blocheaza in loc sa te ajute si cu nivele pe care le poti rata.

Marea problema cu sidekickurile e ca se poarta fix ca niste Tamagotchi, asa ca trebuie hranite din cand in cand si trebuie sa astepti o ora sau mai mult sa iasa din ou. Si cata vreme timerul cu oul curge nu poti termina o serie de nivele, pentru ca ea se incheie cu un ou, ce nu poate fi plasat pe… closca. Aici intervin itemurile si putem grabi timerul cu tot soiul de elixiruri sau cristale.

Ce e drept nu m-am simtit tentat sa cheltuiesc bani reali in acest joc si nici sa repet nivele pentru mai multe cristale, desi la un moment dat voi ramane cu siguranta fara daca mai umblu la timere. Cu aceleasi cristale poti debloca si noi costume atat pentru Rayman, cat si pentru simpatica vikinga, ce ii serveste ca personaj alternativ.

Costumele costa multisor, dar va puteti chiar metamorfoza in Vass din Far Cry 3, ceea ce nu e putin lucru. Si acum sa discutam despre cea mai mare problema a jocului: controlul. Pana acum totul era foarte simplu: aveai un buton de jump, care tinut apasat te facea sa plutesti, parul lui Ray devenind elicopter. Mai primeai si un buton de dat cu pumnul si eventual unul prin care aruncai cu proiectile la distanta si cam asta era tot.

Ei bine, in Adventures trebuie sa facem swipe pentru a porni alergarea, swipe din nou pentru a schimba directia si cu un tap sarim. Salturile multiple pun probleme, mai ales cand trebuie sa schimbi directia in mijlocul saltului. Rayman Adventures nu se fereste sa schimbe des directia de alergare, din stanga-dreapta, in dreapta-stanga si uneori haotic, prin tevi, peste biblioteci sau tarati de mecanisme rotative.

Scopul in acest joc este sa salvam acei Incrediballs, micutele creaturi anterior mentionate drept sidekicks. Ele se aciueaza intr-un pom, pe care il ridica asemenea vrejului de fasole al lui Jack, cu fiecare nou venit care li se alatura, proaspat iesit din ou. Incrediballs pot fi alesi la inceputul nivelului sa va insoteasca, fiecare avand puteri speciale.

Deseori e vorba de o scurta invulnerabilitate sau functie de scut pentru acesti Tamagotchi. Unii sunt magneti pentru Lums, pe care si in acest titlu ii adunam. Exista 3 tipuri de nivele in Rayman Adventures: cele bazate pe explorare, pe lupta sau pe adunarea de Lums. In nivelele de lupta practic stam pe loc si peisajul din jur se schimba, cad schele si ziduri si suntem atacati de eternii mosuleti scheletici, acum cu costume variate si un gigant auriu ce ii insoteste.

Exista si o cursa contra timp, care e de departe cel mai greu nivel, pentru ca e aproape imposibil sa te incadrezi in timp decat daca sari din ciuperca in ciuperca mai ceva ca Mario. Mai subliniez inca o data ca jocul nu m-a obligat sa fac microtranzactii si am avut cristale si mancare pentru Incrediballs din belsug.

Problema o reprezinta celelalte consumabile, precum gems, bilete de aur, elixiruri si altele carora pur si simplu nu le intelegeam utilitatea. Ma rog, biletele se puteau razui pentru premii, aparent. La nivel de grafica, Rayman e asa cum l-am lasat in precedentele titluri si sincer nu vad vreun upgrade. Parca nivelele sunt mai scurte, desi multi etajate si cu multiple elemente miscatoare, precum lifturi, platforme, roti, ape curgatoare si multe altele.

Universul e plin de viata, iar Incrediballs pot fi foarte simpatici pentru cei mici, dar la un moment dat atata veselie si optimisim devin enervante. Coloana sonora ramane onomatopeica si jucausa, dar din nou am auzit mai bine de atat in platformere multi premiate ca Badland sau Limbo de exemplu. Jocul reuseste sa prinda ideea de baza a ceea ce inseamna Rayman, dar o perverteste cu un control incomod, sidekickuri ce necesita prea multa atentie si un nivel de dificultate enervant.

Deseori va trebui sa alegeti sa parasiti o zona a hartii, lasand in urma alte nivele pe care nu le veti mai juca vreodata. Toate acestea fiind spuse, Rayman Adventures primeste de la noi un [usr 6.3]