Syberia 3 Review: Dezamăgire, numele tău e Kate Walker!

Aştept Syberia 3 de 13 ani, mai precis de când am terminat Syberia 2, iar primele jocuri din serie mi-au influenţat masiv adolescenţa. Erau jocuri romantice, pline de melancolie, cu puzzle-uri originale, iar Kate Walker şi dragostea sa pentru mamuţi şi robotul Oscar erau de-a dreptul înduioşătoare. Anii au trecut, eu şi creatorul Syberia, Benoit Sokal am îmbătrânit şi a venit şi Syberia 3. Din păcate jocul a sosit cu probleme, unele iremediabile chiar şi de către patchuri sau update-uri…

Vestea bună e că la vreo 120 de lei primeşti jocul pe PC, dar şi Syberia 1 şi 2 la pachet. Pe PS4 preţul e ceva mai piperat, dublu chiar şi nici nu primeşti primele două titluri. Problemele apar din prima secundă, cu un update de 15 GB, semn că nu se mişcă bine lucrurile. Apoi intri în joc şi constaţi că ai ecrane lungi de loading, încă se instalează chestii în fundal şi peste câteva zile a venit încă un patch de 7 GB.

Şi cu toate acestea tot am avut parte de desincronizare a feţelor personajelor cu replicile de dialog, lag şi texturi aiurea. Controlul e infernal şi asta vine de la o persoană care se joacă exclusiv pe consolă şi a avut parte de mult control infect de-a lungul timpului. Combinăm asta cu o cameră care pur şi simplu nu te lasă să vezi elemente din puzzle şi lucrurile sunt haotice.

Pentru a inspecta un obiect trebuie să mişti cursorul de-a lungul lui, gest care se vede că a fost gândit pentru mouse. Dar nu vreau să mizez exclusiv pe hate, aşa că hai să vedem cum stăm şi la alte aspecte. Povestea spre exemplu. Acţiunea se petrece imediat după Syberia 2, Kate Walker fiind salvată de poporul Youkol, care a găsit-o pe jumătate moartă pe o bucată de gheaţă.

Ne trezim apoi la un sanatoriu, unde Kate se reface şi se întâlneşte cu un tânăr lider al Youkolilor. Aflăm că el şi-a pierdut piciorul şi este hipnotizat şi sedat de cruda doctoriţă Olga, care urăşte poporul micuţilor indigeni. Kate se confruntă cu un psihiatru cu barbă dubioasă, cu un regim crud local, e urmărită de un villain cu petic pe ochi şi un detectiv venit din SUA să o salte.

Interacţionează cu simpaticii Youkoli, cu automatoni şi chiar îl învie pe celebrul Oscar la un moment dat (sau echivalentul lui). De această dată elementul natural fascinant nu mai este reprezentat de mamuţi, ci de nişte struţi de zăpadă. Ei arăta ca un fel de ciobăneşti germani deşelaţi. Am încercat să extrag feeling din ciorba asta, dar Benoit Sokal a cam dat chix de data asta, cu povestea şi cu atmosfera.

Totul e fad, şters, ca o zi înnorată când eşti ameţit, sictirit şi vrei doar să zaci în pat. Totul are gust de aspirină, toate personajele sunt înţepate şi frustrate, totul e în culori de gri şi maro. Avem alcoolişti, persoane în prag de infarct, oameni care suferă cu nervii şi Youkolii exagerat de veseli şi tâmpi. Muzica nu e bună nici de lift şi abundă de acordeon, deloc instrumentul meu preferat.

Iar puzzle-urile, ei bine puzzle-urile sunt motivul pentru care probabil că unii dintre voi joacă Syberia. Aici lucrurile au rămas cam la fel ca la jocurile trecute. Asta înseamna că ne vom întoarce pe urmele noastre de o mie de ori să luăm un obiect şi vom face multe acţiuni repetitive, cu recompense minime. Totul e pe bază de rotiţe, cifre, notiţe, manete trase şi butoane de apăsat.

Uneori chiar nu îţi vei da seama ce trebuie să faci sau vei face acţiunile în ordine greşită, iar cum jocul are auto save te-ai pârlit şi trebuie să o iei de la început, eventual să foloseşti un ghid online. Mi s-a întâmplat să fac un puzzle cap coadă şi abia apoi să iau obiectul de care aveam nevoie pentru puzzle şi să îmi încarc inventory-ul degeaba.

Şi revin la control, care vă pune să folosiţi simultan un buton de acţiune şi un thumbstick pentru a trage de o manetă, în vreme ce alt thumbstick va permite să mişcaţi unghiul de vizualizare lent şi imprecis. Jocul ăsta a reuşit să transforme şi o luptă cu un Kraken imens în mijlocul mării într-o sforăială generală, în care alergam să dau cu un băţ în reflectoare, în vreme ce tentaculele fluturau ca nişte hribi stafidiţi pe puntea vasului Krystal.

Trebuie să fii un nostalgic orb, biased, iubitor gigantic de Syberia 1 şi 2 pentru a savura aşa ceva. Am şi câţiva pitici personali pe creier şi anume faptul că bărbătoasa Kate a fost făcută sexy şi acum se întrevede un sân din maieul său şi a fost cumva întinerită. Dacă asta e încercarea Benoit Sokal şi Microids de a atrage publicul tânăr, atunci Syberia e clar că s-a dus de râpă.

În plus, ni s-a promis şi o versiune Android şi iOS a jocului şi nu am văzut nici urmă de aşa ceva. Syberia 3 nu este doar un joc plin de probleme, el mă face să mă întreb dacă nu cumva Syberia 1 şi 2 erau la fel şi nu le-am văzut eu pentru că eram doar un puştan când le jucăm în 2002 şi 2004. Syberia 3 distruge moştenirea seriei şi e genul de joc care nu au fi trebuit făcut vreodată.

Singura bilă albă e poate mesajul anti discriminare şi acceptare a Youkolilor şi poate povestea privită per ansamblu, fără să intri în detaliile jenante. Syberia 3 ia notă [usr 5.5] de la noi şi nu îl pot recomanda decât dacă eşti un fan obsedat de serie şi colecţionar.