Days Gone m-a prins la fix după 2 luni de binging intens de Sons of Anarchy. Cum a murit Jax Teller, mi-am căutat alinarea în Mayans MC, dar tot îmi era dor de viaţa de biker bine reprezentată. Şi apoi a apărut de nicăieri Days Gone, care ghici ce, are bikeri în rol central şi o camaraderie destul de bine prezentată. Peste această poveste se aruncă o lingură de romanţă, ceva tristeţe şi o găleată de Walking Dead. Exclusiv pe PS4. Hai să vedem dacă a ieşit un tort sau o plăcintă de noroi.

Days Gone vine cu imaginea de “The Last of Us-ul săracului” şi definiţia nu e departe deloc de realitate. Produs de Bend Studio, oamenii din spatele lui Uncharted The Golden Abyss şi ultimul Siphon Filter, titlul ne pune în pielea lui Deacon St. John, numele cel mai potrivit de telenovelă cu oameni bogaţi din Santa Barbara pe care l-am auzit vreodată. Nu e un nume bun de biker, dar trecem peste.

Deacon este separat de soţia sa Sarah intr-o apocalipsă zombie, iar donşoara blondă pleacă cu elicopterul şi e considerată moartă de Deacon. Acesta se consolează cu viaţa de băiat rău alături de prietenul Boozer. Cei doi transporta droguri, caftesc zombii şi ard cuiburi de mameluci nemorţi. Ce are special acest joc faţă de altele e că zombii nu mai vin unul câte unul spre măcel, ci există şi hoarde gigantice, care efectiv nu se pot omora.

Orice ai încerca şi oricât de priceput ai fi, fuga e singura soluţie. Lupta contra oamenilor e de-a dreptul haioasă şi avem outpost-uri gen Far Cry, doar că mult mai uşor de rezolvat prin stealth. Deseori i-am agitat pe băieţi noaptea, când zombii îşi fac de cap şi am adus hoarda pe capul lor. Days Gone o să vă ofere în jur de 30-40 de ore de gameplay şi vreo 6 ore de cutscene-uri.

Am înţeles că ar fi al doilea cel mai cinematic joc de pe PlayStation după Metal Gear Solid 4 şi cele 8 ore de filmuleţe. Măcar aici le putem da skip în mare parte. Povestea mi se pare destul de generica şi îmi aminteşte de Walking Dead, World War Z şi cam orice film post apocaliptic. Pe lângă zombii, care sunt cunoscuţi ca Freakers, avem de înfruntat şi oameni de rând, răufăcători şi un fel de sectanţi berserk plini de tăieturi care au o pasiune pentru tortură.

Freakers se împart în Newts, care în general sunt pitici, stau pe acoperişuri şi sar la tine dacă ai puţină viaţă, Swarmers, care o duc bine în grup, Screamers, care sunt femele mutante ce atrag prin ţipete alţi Freakers, dar şi Runners. Aceştia din urmă sunt un soi de lupi infectaţi care sunt atât de nebuni încât pot ţine pasul cu Deacon pe motocicletă.

Deacon St. John are o oarecare carisma şi îmi place dilema lui de good guy prins într-o lume rea. Misiunile secundare sunt repetitive şi mă enervează maxim faptul că am mulţi kilometri de parcurs între ele, iar în cale se vor ivi mereu tuneluri întunecate pline cu maşini şi creaturi, fix când nu mai am muniţie. Asta ar fi un farmec al jocului, dacă nu s-ar repeta prea des. Ştiu că apare şi fast travel la un moment dat, dar ai multe nest-uri de curăţat până la asta.

Îmi place comuniunea dintre motocicletă şi om şi trebuie să avem grijă cum aterizăm după sărituri pentru a nu strica companionul de drum. Putem să şi reparăm motorul şi neapărat trebuie să căutăm benzină pentru a nu rămâne în pana prostului. Apropo, motocicleta are o fizică excelentă şi se simte excelent sub fundul tăbăcit al lui Deacon. E un personaj care îmi place mai mult decat soţia Sarah, aş zice.

Boozer mi se pare un personaj foarte reuşit şi bromance-ul de aici are o bilă albă pentru mine. E satisfăcător şi gunplay-ul, dar în general interacţiunile cu zombii sunt mai mereu la fel: loveşte cu bâta dacă sunt sub 5, aruncă cocktail în nest şi fugi sau trage în ei dacă sunt peste 5 şi fugi. Oamenii sunt mult mai uşor de dovedit după cum am spus mai devreme.

Puteam să trăiesc şi fără misiunile în care spionez oameni de ştiinţă NERO, dar sunt vitale pentru poveste şi au ceva şarm. Deacon are şi abilităţi speciale, precum un soi de bullet time şi posibilitatea de a investiga ca Batman sau Spiderman împrejurimile, reconstituind parcursul unor personaje. Avem şi un sistem de crafting şi o ciudăţenie de sistem de colectare de urechi de zombii pentru a primi bani.

Atenţie mare la vreme şi la momentul zilei. Ploaia şi zăpadă afectează mult comportamentul motocicletei, iar noaptea se umplu câmpiile şi pădurile cu zombii nebuni. Am rămas destul de des fără muniţie încât să simt sudoare pe frunte şi să mă panichez, deci la acest capitol Days Gone îşi face treaba. Grafică arata binişor, deşi nu simt vreun achievement aici, sau vreo intrare în noua eră.

Mi-a plăcut mult cum arată vegetaţia plouată, ploaia în sine şi senzaţia de noroi, mocirla, murdărie, când rulăm cu “bicla” pe teren. Personajele ar fi trebuit randate ceva mai detaliat şi expresiv zic eu. Aveţi şi o hartă uriaşă la dispoziţie, dar parcă nu aşa populată cum aş vrea, chiar şi pentru un univers post apocaliptic.

Dacă în Far Cry 5 am ars-o în Montana, aici suntem în Oregon, care sincer nu mi se pare prea diferit, poate mai puţin muntos, mai impadurit. Nu am avut acele probleme cu acustica de care am tot auzit, voice acting-ul a fost OK, dar a lipsit vreun soundtrack memorabil. Mi-ar fi plăcut o poveste mai ramificata şi o diversitate mai mare a misiunilor, ceva mai multă dramă şi zombii mai variaţi, dar nu le poţi avea pe toate.

Days Gone rămâne un combo de Dying Light cu The Last of Us, cu o mare doză de Sons of Anarchy şi Walking Dead. Miezul absolut al jocului sta în viaţă pe motocicletă şi în hoardele de zombii care te vor fugari. Dacă nu guşti aşa ceva, atunci jocul nu e pentru tine. Aş recomanda acest titlu mai degrabă pentru camaraderia masculină cu Boozer, decât pentru dragostea de Sarah.

De la Firstplay.ro Days Gone ia un (7 / 10)

Days Gone Review: Sons of Anarchy Zombie Mode

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.