Prince of Persia Sands of Time Remake va sosi in ianuarie 2021; Ce ştim despre joc

După un deceniu fără un joc Prince of Persia, iată că Ubisoft e gata să ne aducă un titlu nou în serie. Mă rog, “nou” e mult spus, deoarece avem de-a face cu un Remaster. E vorba despre Prince of Persia: Sands of Time, care va sosi în ianuarie 2021 ca Remake.

Jocul a fost prezentat la evenimentul Ubisoft Forward de săptămâna trecută. Titlul a fost lansat pe vremea lui PlayStation 2 şi a fost actualizat cu grafică modernă, urmând să vină pe PS4, Xbox One, PC, dar şi pe consolele PS5 şi Xbox Series X. În joc vom avea şi noi înregistrări voice over de la Yuri Lowenthal, care i-a dat vocea prinţului şi în jocul original. Grafica arata cel mult de PS3 la prima vedere şi e totul foarte “crud”, deocamdată. Sands of Time este un joc legendar, care a făcut din Ubisoft un nume mare.

Mulţi îl vor juca pentru nostalgie şi pentru a retrăi fantastica poveste sosită în trena valului trendy de filme “Mumia”. Ce înseamnă Remaster în acest caz? Noi unghiuri ale camerei, grafică trecută prin upscaling şi noi mecanici de joc, sau unele regândite. Originalul se lansa în 2003 şi făcea valuri în industria gaming-ului, generând şi sequel-uri apreciate şi inspirând şi seria Assassin’s Creed. Judecând după trailere, miezul acţiunii a rămas neschimbat şi avem un action adventure cu lupte melee third person, dar şi ceva explorare.

Rămâne şi mecanică de a întoarce timpul dacă veţi pica în abis sau sunteţi învinşi într-o luptă. Aşteptăm şi un remake la Prince of Persia cel din 2008, poate şi la Forgotten Sands. Apropo Ubisoft a mai făcut un remake, în 2013 pentru The Shadow and the Flame, dar a trecut în mare neobservat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.