Spider-Man: Miles Morales Primele Impresii: Home Alone-ul jocurilor cu super-eroi, o poveste de Craciun cu Bioelectricitate

Unul dintre ultimele jocuri mari de pe PlayStation 4 este Spider-Man: Miles Morales. Este clar cântecul de lebădă pentru Spidey pe PS4 şi m-aş mira să mai vedem un titlu cu Omul Paianjen. De acum încolo e totul pe bază de PS5. Trecem la aventura lui Miles Morales, iar Insomniac Games şi Sony fac tot ce e posibil să ne ofere o perspectivă fresh asupra poveştii lui Spidey. Primele mele impresii le aflati mai jos.

De fapt Peter Parker e plecat în vacanţa de iarnă şi lasa toate responsabilităţile de super erou pe umerii tânărului de 17 ani Miles. Şi nu oricând, ci în preajma Crăciunului, când toată lumea e stresată. E o ocazie excelentă de a vedea New York-ul iarna, iar Central Park arată superb. Nu mai zic de toate mallurile pe care le zdrobim călare pe Rhyno în secvenţa de la început. Bătăliile cu villaini centrali sunt atât de cinematice şi interactive că te vei linge pe degete de pixeli 3D.

Nu vreau să dezvălui prea mult despre poveste, dar e clar că Sony şi Insomniac au mers mult pe diversitate, iar mama lui Miles, Rio e acum un candidat la consiliul local. Ca de obicei oamenii de rând sunt prinşi între bătăliile unor corporaţii şi avem şi villainul Thinkerer care se crede anarhist şi pare scos din Watch Dogs Legion. Tânărul Miles trebuie sa apere tot New Yorkul atât de gruparea The Underground, cât şi de corporaţia Roxxon.

Modul în care ne este servită povestea este adolescentin, optimist, mai puţin întunecat decât ultimul Spider-Man. Cumva e mai aproape de animaţia Spiderverse aş zice.

Miles este un Spiderman foarte capabil, dar parcă lipsa lui de defecte şi aura de perfect boy devine absurdă uneori, cel puţin atunci când e în civil. Lipsa de experienţa îl face totuşi pe acest Spidey să facă nişte greşeli strategice când îşi asumă rolul de erou în bătălii la scara uriaşă. E interesant ca si modul in care se da pe panza e diferit de cel al lui Peter Parker.

Grafica arata spectaculos. New York-ul este superb iarna şi parcă totul se mişcă o idee mai fluid decât la Marvel Spider-Man. Posibil ca doar să mi se pară, pentru că am jucat titlul pe un PS4 basic, dar l-am văzut şi la cineva pe PS4 Pro. Oraşul e plin de viaţă şi chiar m-am uitat într-un apartament la întâmplare şi am văzut oameni mişunând pe acolo, gătind, conversând. Web slinging-ul e mai fluid ca oricând şi avem şi noi cascadorii care ne accelerează deplasarea, un soi de tumbe şi răsuciri, dar şi un plonjon la mare viteză. Apreciez ca avem si fast travel.

Noul pumn electric al lui Miles (care imi aminteste de Iron Fist), dar şi toată tehnica The Underground se înlănţuiesc într-o mare de luminiţe, culori şi explozii în lupte. Sub ideea de Biolectrical Attack se ascund o grămadă de combo-uri cool şi interacţiuni cu inamicii. Avem şi destule costume de deblocat, plus gadgeturi şi un skill tree cu 3 ramuri mari. Miles devine şi invizibil şi poate chema drone cu boti VR în ajutor. O să petreci o parte din joc întrebându-te de unde vine sunetul ăla electric, dar vine de la controller, pentru că ai mult de lucrat cu electricitatea (quest-uri şi puteri proprii).

Poţi detecta puzzle-uri în jur cu un Spidey Sense, ai secţiuni de stealth şi îţi poţi folosi pânza ca un conductor pentru a conecta generatoare. Apar şi o tonă de questuri secundare, inclusiv găsirea unei pisici numite Spider-Man (LOL). Uneori e de parcă Insomniac a bifat un tabel cu “interacţiuni umane care contează şi te validează ca om” la fiecare 15 sau 30 de minute.

Voice acting-ul este încântător şi actorii vocali fac o treabă bună în a ne livra emoţiile resimţite (mai mult pozitive ce e drept, nimeni nu plange, nu prea se exclama). În acest moment am jucat 2 ore şi jumătate din acest titlu şi am ajuns la 20% completion. O bună parte din timp mi-am petrecut-o întrebându-mă de ce nu avem un serial ca lumea cu Spider-Man şi de ce jocurile sunt capabile să livreze aşa bine poveşti cu inima, suflet şi imersiune şi Netflix nu mai poate asta. Si admirand apusuri peste Manhattan…

Teoretic suntem într-un spinoff, cu un personaj pe care mulţi abia încep să îl cunoască. Ei vine proaspăt, nou, cu ochii abia deschişi, nu a avut încă parte de traumele lui Peter Parker. E drept că şi-a pierdut tatăl, dar pare a se fi recuperat cu brio din acel moment dificil. Mama sa Rio e o fântâna de optimism şi energie. În multe moduri, privind totul prin pânza relaţiilor interumane de aici, a apropierii de Crăciun şi aerului Light chiar şi în luptele cu villaini, acesta poate fi jocul oficial de Crăciun în 2020. Un fel de Home Alone în care băiatul cel alb şi blond e înlocuit de un Miles lăsat singur de Peter în oraş cu răufăcătorii.

Aştept cu nerăbdare să joc acest titlu şi pe PlayStation 5 pentru a mă minuna de upgrade. Am văzut nişte comparaţii şi sincer frame rate-ul ridicat face toată diferenţa. Recomand acest joc celor care sunt gata de o abordare mai puritană, incluziva şi adolescentină a poveştii lui Peter Parker. E şi umor destul staţi liniştiţi, livrat printre altele de podcasturi precum Danycast sau nenea JJJ de la Daily Bugle.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.