
Unity primeşte suport pentru NVIDIA DLSS; Mortal Shell are parte de Ray Tracing
O veste importantă pentru creatorii de jocuri a apărut în această săptămână şi anume ca faimosul engine Unity primeşte suport pentru DLSS. Dezvoltatorii care lucrează în Unity vor putea adăuga DLSS (Deep Learning Super Sampling) în creaţiile lor, cu doar câteva click-uri.
Până la final de an 2021, NVIDIA DLSS va fi disponibil nativ pentru High Definition Render Pipeline (HDPR) în Unity 2021.2. La GTC 2021 Light Brick Studio a prezentat şi avantajele acestei tehnologii, atunci când ray tracing în timp real şi DLSS sunt combinate. DLSS foloseşte o randare avansată prin AI pentru a produce o calitate a imaginii comparabilă cu rezoluţia nativă şi uneori chair mai bună, în vreme ce randează doar o parte dintre pixeli. Cu ray tracing în timp real şi NVIDIA DLSS dezvoltatorii care folosesc Unity vor putea crea universuri cu ray tracing.
Acestea vor putea fi experimentate la un număr mare de cadre pe secundă şi o rezoluţie înalţă pe plăcile video NVIDIA RTX. În plus DLSS oferă o creştere importanta a performantei pentru grafica rasterizata tradiţional. Această veste vine la puţin timp după ce DLSS a fost integrat ca plugin şi în Unreal Engine.
NVIDIA a mai prezentat la conferinţele GTC 2021 o serie de noi kituri SDK care ajuta dezvoltatorii să facă jocuri mai bune şi să câştige timp preţios şi bani. Printre ele se numără RTX Direct Illumination, care adăugă milioane de lumini dinamice în mediul înconjurător, dar şi RTX Global Illumination, care calculează şi adăugă lumina reflectată realist. Avem şi NVIDIA Omniverse, o platformă de simulare şi colaborare bazată pe RTX pentru creatorii de conţinut 3D, disponibilă acum în faza beta.
Încă o noutate e faptul că a apărut un nou Game Ready Driver, care coincide cu noul update RTX pentru Mortal Shell, care îi adauga şi ray tracing şi NVIDIA DLSS în acest joc. Azi debutează funcţiile în acest action RPG.
Mai multe „bunătăți” și upgrade-uri Game Ready
Printre alte funcționalități aduse de acest driver se numără:
- Integrare nativă a NVIDIA Broadcast direct în Open Broadcaster Software (OBS), cel mai popular software folosit de streameri
- Suport pentru mai multe monitoare compatibile G-SYNC, printre care LG 27GP950, 2021 B1 4K Series, 2021 C1 4K Series, 2021 G1 4K Series și 2021 Z1 8K Series, împreună cu MSI MAG 301 RF
- Optimal game settings pentru două jocuri, It Takes Two și Rogue Heroes: Ruins of Tasos
- Adiția de GeForce Experience optimal settings pentru aplicații creative, cu 34 de aplicații de la Adobe Lightroom până la Blackmagic Davinci Resolve