
FIFA 23 are primele informaţii dezvăluite: ligi feminine, cross platform play
Chiar dacă e încă foarte devreme să vorbim despre FIFA 23, iată că primele detalii despre joc şi-au făcut apariţia online. Titlul apare de obicei toamna, prin septembrie-octombrie şi în general vara aflăm mai multe detalii. Hai să vedem totuşi ce e nou.
FIFA 23 ar putea fi ultimul joc FIFA pursânge, iar EA va renunţa la numele FIFA după Campionatul Mondial 2022, din Qatar. Nu de alta, dar îi expira licenţa. Tom Henderson, de la publicaţia Xfire scrie că FIFA 23 va fi primul joc din serie care introduce multiplayer cross platform, deci te vei putea juca cu cei de pe Xbox şi PC dacă eşti pe PS5 spre exemplu. FIFA 23 va include şi două Cupe Mondiale, cea a masculină şi cea feminină. În plus, fotbalul feminin primeşte şi ligi din toată lumea.

Tehnologia HyperMotion a fost upgradată, iar captura mişcărilor jucătorilor profesionişti se face cu ajutorul imaginilor preluate de camerele de pe stadioane. Dispar costumele Xsens şi jucătorii se vor mişca mai natural, mai puţin crispat. EA ar fi capturat de 100 de ori mai multe date într-un sezon decât au capturat pentru întreaga serie FIFA în aproape 30 de ani.
Încă nu e foarte clar dacă jocul se va numi până la urma FIFA. Sursele afirmă că EA reevaluează valoarea licenţei şi contractul cu FIFA. FIFA putea semna un contract care le-ar aduce peste 1.5 miliarde de dolari în următorul deceniu de la EA. Între timp EA are probleme cu încă un rival în afară de PES/eFootbal, UFL.
via zonait