
Dead by Daylight pregătește un sistem inspirat din Fortnite
Dead by Daylight continuă să se transforme într-un hub de socializare in mediu horror, iar Behaviour Interactive tocmai a confirmat că lucrează la introducerea uneia dintre cele mai cerute funcții de către comunitate: Gifting-ul, adică posibilitatea de a trimite cadouri prietenilor din joc. Exact ca în Fortnite.
E o schimbare majoră, mai ales pentru un titlu construit în jurul supraviețuirii și groazei, dar pare că 2026 va fi anul în care vom putea spune „ți-am luat un skin de Nemesis, te rog să nu mă omori prima dată”.
Confirmarea a venit în cadrul unui AMA recent, unde dezvoltatorii au recunoscut că au deja un design pregătit pentru sistemul de cadouri și discută în prezent aspectele legate de siguranță și abuz. Planul actual e să lanseze funcția în aprilie 2026, dar data ar putea suferi modificări. Practic, vorbim despre o funcționalitate în care jucătorii pot trimite skinuri, emote-uri sau alte iteme cosmetice prietenilor, poate chiar și Battle Pass-uri, în funcție de cum va fi implementată în Dead by Daylight. Deocamdată, nu avem detalii clare despre cum va funcționa mecanica în universul jocului, dar fanii sunt deja entuziasmați.
Dead by Daylight nu se oprește aici. Pe 25 iulie, jocul bifează o colaborare masivă cu The Walking Dead, iar în paralel, Behavior lucrează la rework-ul pentru Skull Merchant (prevăzut tot pentru 2026), filtre de chat mai bune pentru a bloca comportamente toxice, hărți tematice noi și o serie de Killers licențiați pregătiți pentru formatul 2v8. Și ca totul să capete o notă de documentar Netflix, studioul cochetează și cu ideea unui material „behind the scenes” despre cum au fost creați personajele și poveștile lor – un detaliu care sigur va atrage veteranii fascinați de lore.
Pentru un joc care a pornit ca un experiment asimetric horror și a ajuns un fel de Avengers al groazei, Dead by Daylight pare să-și asigure viitorul nu doar cu noi ucigași și supraviețuitori, ci și cu un sistem de cadouri care ar putea schimba dinamica socială a meciurilor. Până atunci? Speră că prietenul tău îți trimite skinul de Alien, altfel îl blochezi în locker data viitoare.
via gamerant