
Battlefield Redsec e live și e gratis: Battle Royale separat de BF6
Battlefield: Redsec a apărut oficial și, cum era de așteptat după atâtea scăpări online, nu mai e doar un zvon – e aici, e gratuit și complet independent de Battlefield 6. Practic, nu ai nevoie să deții jocul de bază ca să te bucuri de modul battle royale, ceea ce-l pune direct în terenul lui Call of Duty: Warzone.
Redsec se joacă în Fort Lyndon, o fostă zonă de teste militare ascunsă între plaje și cartiere suburbane din California. Pe scurt, o hartă mare și haotică, perfectă pentru confruntări explozive. Ai la dispoziție distrugere tactică de proporții (gândiți-vă la clădiri care cad peste inamici), gameplay pe echipe și un cerc de restrângere care chiar te obligă să te miști, nu doar să campezi într-un colț.
Redsec vine cu patru clase de joc și un arsenal solid de arme, iar obiectivele dinamice din hartă îți dau ocazia să câștigi iteme speciale care îți pot întoarce soarta în mijlocul unei lupte. Se pot juca până la 48 de jucători în același meci, ceea ce e decent, deși unii s-ar putea plânge că nu e la nivelul altor titluri battle royale cu 100+. Dar ideea e alta aici: jocul merge pe intensitate și strategie, nu doar pe cantitate. Pentru cei noi, există un mod duo cu o hartă mai mică și cu matchmaking ușor, perfect pentru inițiere.
Ce oferă Battlefield: Redsec
- Battle Royale clasic
48 de jucători, hartă mare (Fort Lyndon), distrugere tactică, patru clase diferite, arme diverse, obiective pentru power-up-uri, scop: rămâi ultimul în viață. - Mod Duo pentru începători
Harta redusă, doar pentru noii jucători, matchmaking ușor. - Gauntlet
8 echipe de câte 4 jucători, mod knockout-style, bazat pe obiective. Mai aproape de multiplayer-ul tradițional Battlefield decât de battle royale-ul standard. - Portal integration
Redsec e compatibil cu Portal – un set de unelte care îți permit să creezi propriile moduri de joc. Ai chef de un battle royale doar cu ciocane sau doar cu headshot-uri? Se poate. Totul e free.
Un plus pentru fanii creativității
Cei care s-au jucat deja cu Battlefield Portal știu cât de nebune pot deveni meciurile personalizate. Acum și Redsec poate fi adaptat cum vrei, ceea ce-l face mult mai rejucabil decât alte Battle Royale-uri rigide. Poți face o hartă unde joci doar cu aruncătoare de flăcări, sau una unde toți sunt invizibili, dacă te ține imaginația. Este o mutare smart din partea EA, mai ales că toate aceste unelte sunt gratuite și nu sunt blocate de paywall-uri.
Pe partea tehnică, Redsec rulează pe aceleași platforme ca Battlefield 6 – adică PS5, Xbox Series X/S și PC – și e deja disponibil pentru descărcare. Nu există clarificări încă despre cât de legat va fi Redsec de conținutul sezonier din Battlefield 6, dar știm că Season 1 din BF6 debutează pe 28 octombrie, adică în aceeași zi cu Redsec. Season-ul vine cu hărți noi, vehicule, arme și evident, skin-uri și iteme cosmetice.
Ce trebuie să afli
- Redsec este free-to-play și nu necesită achiziționarea Battlefield 6
- Există achiziții în joc (valută virtuală pentru iteme cosmetice)
- Rulează pe aceleași platforme ca Battlefield 6: PS5, Xbox Series X/S și PC
- Fort Lyndon este harta principală, cu o estetică inspirată din zone militare secrete
- Tactical Destruction schimbă complet modul în care abordezi luptele – distruge, deschide căi, creează haos