
ASUS și ROG pregătesc AI-ul viitorului la Computex 2026
ASUS și Republic of Gamers au dezvăluit planurile pentru participarea la Computex 2026, unde accentul va cădea pe noile tehnologii AI, infrastructura enterprise și aniversarea a 20 de ani de existență pentru brandul ROG. Evenimentul are loc între 2 și 5 iunie la Taipei Nangang Exhibition Center, Hall 1.
ASUS va merge anul acesta pe conceptul „Ubiquitous AI. Incredible Possibilities”, o direcție care urmărește integrarea inteligenței artificiale în infrastructură cloud, edge computing, dispozitive consumer și sisteme enterprise. Compania promite demonstrații AI dedicate mai multor domenii, de la productivitate și creație digitală până la industrie, gaming și sănătate.
Printre zonele importante ale standului ASUS se numără infrastructura AI pentru centre de date și ecosisteme enterprise, inclusiv soluțiile ASUS AI POD pentru procesare la scară mare. Vor fi prezentate și soluții AI on-premise pentru automatizarea fluxurilor de lucru, dar și tehnologii orientate spre eficiență energetică și sustenabilitate.
Vizitatorii vor putea testa și scenarii „Everyday AI”, cu funcții AI integrate în PC-uri și dispozitive conectate, dar și soluții ProArt dedicate creatorilor de conținut care folosesc accelerare AI pentru editare, randare și fluxuri creative.
Zona dedicată Republic of Gamers va marca aniversarea a 20 de ani printr-un spațiu inspirat de conceptul „ROG Lab”, cu accent pe experimente hardware, gaming și integrarea AI în experiențele interactive. ASUS pregătește inclusiv produse aniversare speciale și o retrospectivă a celor mai importante momente din istoria brandului.
ROG va include și mai multe zone experimentale, precum Future Gamer, Humanlink sau Illumotion, fiecare concentrată pe relația dintre gaming, creativitate și tehnologiile emergente. Vizitatorii vor putea participa inclusiv la activări PC DIY și sesiuni hands-on cu hardware ROG.
Înainte de deschiderea oficială a Computex 2026, ROG va organiza pe 1 iunie un eveniment dedicat presei și comunității la Syntrend Creative Park din Taipei.