
Lara Croft Relic Run Preview (Android): Tomb Raider ajunge si el endless runner… (Video)
Stim de existenta jocului Lara Croft Relic Run de ceva vreme, dar el intarzie sa apara in Play Store, ca si NFS No Limits. Ei bine, am facut rost de APK, iar jocul pare mai finisat decat s-ar crede. Cu aceasta ocazie am realizat si previewul de mai jos, pe un Galaxy S4.
Aflati ca acest titlu este un endless runner, unul putin mai complex decat Temple Run. Pe langa swipe in sus sau jos pentru a sari peste obstacole sau a aluneca sub ele veti putea face si secvente de parkour si alerga lateral pe ziduri. Exista si secvente in care trageti in niste reptile bipede, pur si simplu apasand pe ecran. Jocul arata destul de bine si mai ales templele au un design interesant, desi parca iluminarea acestui titlu nu e prea bine realizata si plantele sunt tepene.
Si unele capcane sunt nedrept implementate fata de gamer, pereti cazand in fata voastra sau ferigi ascunzand gropi. Veti aduna monede, cu care cumparati noi arme, costume si tot felul de obiecte care fac gameplayul mai usor. Lara Croft Relic Run e mai greu decat Subway Surfers, asta e sigur si el are mai multe curbe decat un endless runner de rand.
Fizica jocului e destul de OK, iar repetitivitatea actiunii nu deranjeaza atat de rau pe cat ati crede. Trebuie sa mentionez ca jocul va fi gratuit la debut, sau mai bine zis freemium. Acesta e un preview, dar deocamdata jocul arata binisor si pare destul de atractiv incat sa ia locul unui Temple Run pe telefoanele voastre. Sa vedem si daca vom mai fi interesati dupa mai bine de 5000 de metri parcursi…
Apropo, jocul se mai diversifica pe parcurs si include si vehicule, precum un ATV sau sarcini de adunare a relicvelor.



















