Nu se putea să treacă open beta-ul de Destiny 2 fără să îl joc şi ca atare am purces la acest lucru timp de un weekend întreg. Cumva Destiny 1 e încă proaspăt în mintea mea, fiind primul joc pe care l-am cumpărat la pachet cu PS4 în 2014. În rândurile următoare aflaţi dacă merită să luaţi în calcul o achiziţie de joc la toamnă sau nu.

Aflaţi că Destiny 2 vine pe 6 septembrie pe console şi pe 24 octombrie pe PC. Apropo de PC, cei cu master race-ul vor putea încerca jocul în august. În acest open beta am avut şansa de a juca prima misiune din campanie care ne-a purtat într-un univers haotic dar familiar. Sincer mi s-a părut că întreaga misiune e inspirată din Call of Duty Infinite Warfare.

Aceeaşi senzaţie de urgenţă, de bază mama luată cu asalt că la începutul de acolo, doar că fără un villain convingător pe bază de Jon Snow, ci un alien urât ca uciga-l toaca. Misiunea se numeşte Homecoming şi implică un atac din partea băieţilor răi, adică în acest caz Cabal, care vin să ne fure sursa energiei, faimosul Traveller. Cel mai mare inamic al nostru nu este vreun hipopotam alien din rândul duşmanilor, ci o turbină…

Ştiu că aţi citit şi aţi auzit de ea. Nenorocita aia de turbina m-a enervat la primul play şi chiar şi dacă îţi calculezi paşii tot o să te mătrăşească de 2-3 ori. Un lucru care nu mi-a plăcut la acest demo e că nu puteai să îţi schimbi clasa de personaj din mers. Astfel, dacă începeaţi cu Titan sau Hunter sau Warlock, cu el rămâneaţi şi în multiplayer.

La prima vedere ai zice că la nivel grafic Destiny 2 e fix Destiny 1, doar ca într-un fel parcă am observat ceva schimbări. Parcă Bungie nu s-a mai jucat cu lumina şi nu a mai încercat să creeze groază şi panica precum în primul Destiny. Atmosfera este acum asumată şi primim ceva gen Gears of War sau Halo, unde ştii exact în ce mediu eşti şi de ce totul în jur e în flăcări. Apropo de flăcări, acestea şi exploziile arată badass, dar apă şi precipitaţiile nu prea.

Mi se pare şi că anumite aspecte grafice sunt un pic mai cartoonish şi mă gândesc aici la navele alienilor şi la alieni în sine, care par mai degrabă caricaturi ale unor creaturi duşmănoase din spaţiu. Urechea mi-a fost gâdilata de actori vocali pe care îi recunoşteam din serialele mele preferate, că “Frânge” sau “Suits”, deci un mare thumbs up aici, chiar dacă parcă toţi erau suspect de chill pentru un Ragnarok.

Povestea nu mă impresionează şi nici dialogurile, dar decât nimicul din Destiny 1 zic mersi să avem şi pseudo dialog a la Marvel. După ce am terminat misiunea din poveste, adică după vreo 40 de minute am încercat Strike, o misiune cooperativă, unde colaborăm cu gameri reali şi alergam într-o gigantică mina, unde ne batem cu inamici ceva mai puternici decât în misiunea poveste şi avem un boss excelent gândit, dar super greu de învins.

Şi aici zic jos pălăria pentru designerii de la Bungie, care au inventat o creatură cu adevărat legendară şi au realizat şi un mediu de luptă abstract în gen Portal. Avem şi multiplayer pursânge evident, via Crucible. Aici producătorul a decis să implementeze lupte 4 contra 4, deci adio lupte gigantice cu roboţei şi nave, cel puţin la prima vedere. Unul dintre modurile multiplayer e pe bază de capture the flag, ca să zic aşa, doar că noi trebuie să capturăm diferite zone şi să le păstrăm sub influenţa noastră cât mai mult timp.

Apoi avem un alt mod de joc care sincer mi se pare că e gândit pentru mobil. De ce? Pentru că sesiunile sunt super scurte, putând dura chiar şi câteva zeci de secunde. E vorba despre modul Countdown, care aminteşte puţin de dezamorsarea de bombe din Counter Strike. Aici facem cu rândul în a planta o bombă la un loc fix, în vreme ce altă echipă încearcă să ne oprească să o detonăm. Apoi noi încercăm să îi oprim.

Aici recunosc că m-am frustrat grav, am murit des, nu am dezamorsat nimic şi abia am apucat să pun şi eu o bombă. Alte obiecţii pe care le am sunt perioadă foarte lungă de cooldown, faptul că Supercharge se încarcă greu de tot şi muniţia specială e aproape imposibil de obţinut. M-am îndrăgostit de pistolul solar de la Warlock şi în general m-au mulţumit armele, doar că lipsa unui sniper şi a unei arme cu ceva extra kick m-a descurajat puţin.

De asemenea, parcă săriturile sunt mereu cu juma de metru mai scurte decât aş vrea şi cad mereu aiurea până să ajung la platforma dorită. Pe de altă parte abilităţile fiecărei clase de personaj sunt geniale şi momentul când atacăm că nebunul cu Titanul la Supercharge folosind scutul precum Captain America a fost epic. Şi cred că mi-am dat seama şi ce îmi lipsea la Countdown: comunicarea. Fără să comunici cu coechipierii joci degeaba practic.

Rămân mare fan al senzaţiei provocate de misiunea strike, care reuşea să fie simultan Gears of War, Halo şi Lost Planet, cumva gadilandu-mi latura de explorator SF. Dacă Destiny 2 îmi mai da experienţe de gen e un mare thumbs up. Aştept să mă conving şi că povestea e mai mult decât o serie de clişee, dar din nou mai bine decât nimic. Destiny 2 m-a lăsat vrând mai mult şi nu pot decât să consider acesta un arugment pentru a cumpăra jocul, sau măcar a îl împrumuta de la un prieten.

Destiny 2 Demo Review: Mod de joc promiţător, ceva şarm în plus şi multiplayer compactat (Video)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.