Au început să apară deja zvonuri despre jocul Destiny 3, exact când Destiny 2 a împlinit un an şi o lună de existenţă. Următoarea generaţie de shooter de la Bungie a fost detaliată de zvonacul AnonTheNine, care a mai oferit exclusivităţi Destiny confirmate odată cu trecerea timpului.

Conform unei postări pe Reddit, proiectul se află în fazele incipiente ale dezvoltării. Aflăm şi că expansion-ul de anul viitor va avea un program similar cu Forsaken şi vom vedea un expansion mare în septembrie, plus altele mai mici care vin drept parte a pass-ului anual. Nu avem din păcate o perioadă de lansare pentru Destiny 3, dar ştim că jocul va fi ceva mai “hardcore”, lucru care se vede încă din Forsaken.

Bungie vrea să investească mai mult în secţiunea RPG a jocului. Guardians vor avea abilităţi extinse cu “Powers of Darkness”, cu noi super atacuri şi sub clase. Această decizie ar putea fi şi un indiciu către turnura pe care o va lua povestea, ceva mai întunecată de data asta. AnonTheNine afirmă că Destiny 3 va avea o zonă PvEvP, acolo unde gamerii se vor lupta pentru teritoriu în vreme ce se bat cu inamici AI.

Ceva gen The Division Dark Zone? Posibil. Mai aflăm şi că Europa, unul din sateliţii care apăreau în artworkul Destiny va fi accesibil în Destiny 3. Posibil că Destiny 3 să se lanseze în 2020, sau poate chiar mai târziu, dacă se doreşte sosirea sa pe PlayStation 5. Chris Barrett se va ocupa de proiect.

via vg247.com

Destiny 3 e deja în lucru, va avea acţiune pe Europa şi zone PvEvP
Tagged on:             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.