S.T.A.L.K.E.R. 2 a primit un nou teaser/trailer cu gameplay (in engine)

S.T.A.L.K.E.R. 2 este următorul joc important aşteptat cu sufletul la gură, mai ales de către cei care vor să simtă fiorii reci ai “Zonei” radioactive pe spira spinării. Pe 30 decembrie am primit un nou teaser/trailer, de această dată cu gameplay şi o prezentare în engine.

First person shooterul îl va avea pe Skif ca protagonist, iar dezvoltatorii GSC Game World ne promit un univers rapid schimbător, ameninţător şi frenetic. Jocul fusese anunţat la Xbox Games Showcase în 2020, iar ucrainienii din spatele său au creat acum un teaser. Vom avea şi suport pentru grafică 4K la 120 FPS şi ray tracing. Jocul a fost dezvoltat cu Unreal Engine şi continuă acţiunea început în 2007 cu Shadow of Chernobyl. Ne vom confrunta cu abominaţiile apărute după accidentul de la Chernobyl, afectate de radiaţiile puternice.

STALKER 2 ar trebui să vină în a doua jumătate a lui 2021, dacă totul merge bine, dar ar putea fi amânat. Sunt curios dacă s-au păstrat elemente din STALKER 1, precum faptul că trebuie să ai grijă să mănânci, să bei apă curată, să nu te iradiezi şi să ai o tonă de echipament şi hrana la îndemână. Cât despre lansarea jocului, primul STALKER a fost anunţat în 2001 şi lansat în 2007, deci dacă se păstrează trendul şi aici cred că îl vedem abia la jumătatea vieţii consolelor PS5 şi Xbox Series X.

Toată această serie de jocuri se bazează pe filmul SF Stalker din 1979, inspirat la rândul său de cartea Roadside Picnic. STALKER: Shadow of Chernobyl debuta în 2007 ca un FPS open world care a făcut senzaţie. Atmosfera întunecată şi groază continua l-au propulsat în panteonul de gaming.

via Engadget

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.