Magic the Gathering Arena Mobile vine pe Android în această lună

Înainte ca Gwent sau Hearthstone să fie uriaşe, lumea se juca… Magic the Gathering. L-am încercat şi eu prin liceu, acum vreo 17 ani şi mi s-a părut complicat. I-am înţeles totuşi appeal-ul şi mai ales ideea de a colecţiona cărţi rare. În mod şocant nu aveam un MTG pe mobil până acum, dar iată că unul vine în această lună.

În această lună va sosi în early access Magic the Gathering Arena Mobile. Arena sosea pe PC în 2018 şi a fost foarte apreciat de fanii MTG. Era gratuit, intuitiv şi respecta gameplayul clasic al jocului real cu cărţi. Varianta de mobil va păstra tot conţinutul versiunii de pe PC, plus expansion-ul Kaldheim, care aduce şi vikingii în ecuaţie. Începând cu 28 ianuarie veţi avea acces la joc pe Android. Varianta pre release a jocului va suporta cross play şi va include toate cărţile şi formaturile din Arena.

Magic the Gathering este un joc de cărţi colectionabile creat de Richard Garfield. A debutat în 1993 şi a ajuns sub umbrelă Hasbro ulterior. Ştiţi voi, oamenii cu jucăriile Transformers. Se joacă în 2 jucatori sau mai mulţi, iar în decembrie 2018 avea peste 35 de milioane de jucători în toată lumea. Fiecare joc din Magic este o bătălie între vrăjitori care se ataca cu vrăji, artefacte, summon-uri de creaturi şi folosesc cărţi de joc pentru asta. Ei îşi iau viaţa unul altuia etalând cărţile. Cărţi de joc noi apar la intervale regulate şi există şi turnee oficiale. Există şi cărţi foarte valoroase, care costă mii de dolari.

Pentru a putea rula jocul aveţi nevoie de un telefon cu minim 4 GB RAM şi minim Android 6.0. Trebuie să aibă măcar un CPU Kirin 970, Snapdragon 845 sau Exynos 9810. Aveţi aici o listă de telefoane suportate.

via Phone Arena

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.