Kena Bridge of Spirits (PS5): Sony are un Zelda care aduce nişte “Souls pentru copii” şi mult suflet

Mărturisesc că nu am auzit de Kena până să apuc să îl joc, nefiind pe radarul meu prin vreun trailer fabulos. Şi când l-am început nu am avut senzaţia că începe vreo revelaţie, dincolo de clasica clonă de Zelda. De fapt avea să fie atât mai mult, cât şi mai puţin de atât, cu un twist a la “Souls pentru copii”. L-am jucat pe PlayStation 5 şi aflaţi impresii mai jos.

Poveste

Kena este o fată care poate comunica cu spiritele şi să le conducă spre lumea de dincolo, după ce şi-au rezolvat problemele aici. Jocul are în spate o echipă mică finanţată şi preluată de Sony şi care combina elementele tradiţiei din Bali cu ale altor culturi din Asia de Sud Est. Există şi o latură ecologistă, în care pădurile din jur sunt pline de corupţie mov, bube, puroi şi mucegai şi tu poţi purifica totul folosind mici suflete numite Rots. Ei amintesc de Lums salvaţi de Ray-Man sau de un soi de Mudokoni din Abe, dar mai simpli. E multă emoţie în acest joc, nostalgie, candoare, sensibilitate şi câteva teme sensibile pentru publicul prea tânăr. Se vorbeşte despre regret, traume, pierderea celor dragi, dar nu prea avem date despre Kena. E un vibe de Dreamworks aici.

Grafică

Universul din Kena e bogat, vegetaţia e luxuriantă, dar nu aş spune că acest joc face uz la maxim de resursele lui PS5. Ember Lab a creat o lume frumoasă, dar una imperfectă. Avem clasicele buguri ale camerei, frustrante când te blochează un boss în perete, dar şi randare a copacilor la distanţă când te apropii de ei. Sunt şi texturi mai angulare pentru unele elemente ale naturii. Poţi alege între modul Performance, adică 4K cu upscaling şi 60 FPS sau Fidelity, cu 4K nativ şi 30 FPS. Putem observa o oarecare repetitivitate a mediului din jur şi varietatea apare abia prin peşteri subterane şi dungeon-uri.

Nu sunt foarte impresionat de grafică per total, ca un întreg şi uneori o simt de PS3 chiar, sau poate sunt eu prea pretenţios. Nu pare genul de ray tracing, asta clar, mizeazaa pe simplitatea a la Zelda şi Immortals Fenyx Rising.

Sunet

Aici intervine cultura din Bali, voci sensibile şi o atmosferă insulară deosebită. Deşi au fost câteva piese care mi-au rămas în urechi, nu e ceva ce aş putea asculta şi separat de joc. Jason Gallaty si Theophany au făcut o treabă bună totuşi în a te introduce într-o atmosferă de cultură misterioasă şi complet diferită de cea europeană. Melodiile sună a mister, a junglă, a Avatar, avem clape picurate fragil şi multe instrumente de suflat şi percuţie sacadate. Cand ai de-a face cu Rots totul devine vesel, iar la lupte basul şi percuţia duc greul. Cert e că se potriveşte excelent muzica cu ceea ce vezi pe ecran. Voice acting-ul nu e memorabil.

Gameplay

Gameplayul se împarte în 3: platforming, puzzle-uri şi lupte. La platforming ai de sărit peste râuri de lavă, de aruncat cu bombe gravitaţionale în stânci cu timer şi care se pot roti odată ce le loveşti cu săgeţi, dar şi de agăţat de margini şi căutat cele mai ascunse cotloane ale pădurii corupte. Puzzle-urile sunt în general pe bază de observaţie atentă şi implică să loveşti cristale, să îţi foloseşti energia albastră pentru a activa uşi, să muţi statui cu ajutorul micilor Rots şi să spargi pietre sau să le muţi.

Luptele pot fi cu creaturi generice, mulţi minioni care aduc cu Groot din Guardians of the Galaxy sau variante deformate de personaje din Naruto. Lucrurile devin spectaculoase la Boss battles, în total 16 la număr şi unele cu o dificultate ce aduce cu “Souls pentru copii”. Trebuie să înveţi când să parezi, când să tragi cu arcul sau bombe, când să opreşti timpul, când să activezi scutul şi fiecare boss are anumite zone luminoase pe el pe care le poţi ţinti preferenţial.

Micuţii rots îţi pot potenţa atacurile, dar şi să îl deranjeze pe inamic cu un roi în jurul său. Poţi face un ciocan din rots, să îi adaugi la săgeată din arc sau să creezi în afară luptelor un soi de dragon care mănâncă toate zonele corupte şi murdare şi le curăţă. Kena are ca arma de bază un toiag energetic, apoi primeşte şi un arc şi bombe. Există şi un mic skill tree cu 5 paliere, iar viaţa îţi creşte dată meditezi şi mă refer la bară de HP.

Acei mici rots trebuie adunaţi de sub pietre, din vaze sau îi primeşti după unele lupte. Trebuie să le dai de mâncare, să îi pupi şi să dansezi cu ei, dar ei vor fi în general jucăuşi şi afabili. Cel mai greu lucru din acest joc, după lupta cu Corrupt Woodsmith este pararea la momentul oportun, care îţi dă un extra tempo să loveşti inamicii. Ce e cert e că veţi pierde zeci de minute învăţând pattern-uri de atac şi apărare ale inamicilor, care uneori fac lucrurile mai rele chemând şi minioni.

Concluzie

Kena merită încercat, dar mai degrabă dacă îl primiţi că joc gratuit la PS Plus, dacă îl primiţi cadou sau la o reducere ce îl duce sub 200 de lei. Nu vă agitaţi musai cu versiunea de PS5, cea de PS4 ar trebui să vă satisfacă. Vei rămâne din el cu sensibilitatea şi poezia pe care o emana universul creat, dar şi cu satisfacţia luptelor grele gen Souls, dar într-o variantă mai copilărească.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.