Super World War Review (Nintendo Switch): războiul mondial al fătălăilor

Super World War e genul ăla de joc care-ți promite strategie și-ți servește haos cu arome de parodie globală. În loc să te arunci în realism militar à la Company of Heroes, te trezești cu niște caricaturi de lideri mondiali care se bat pe moștenirea „președintelui lumii”, răposatul Theorn BrunceWald. L-am jucat pe primul Nintendo Switch şi aflaţi impresii mai jos.

Fiecare șef de stat e o combinație între un cosplay eșuat și un personaj dintr-un sketch Blackadder: avem un papă mascat cu mănuși fără degete, o bunicuță care visează Cthulhu și un rege cam fătălău, condus de propriul majordom într-un război pe care nici el nu-l înțelege. E ca și cum ar fi luat Advance Wars, l-au pus într-un blender cu Wargroove și i-au turnat o doză de caterinca actuală peste.

Gameplay-ul e turn-based, iar fiecare unitate are viață și muniție limitată, așa că trebuie să gândești de două ori înainte să faci pe strategul. Util e că poți fuziona trupe — combini două echipe într-una mai mare, cu mai multe gloanțe și șanse să nu fie șterse de pe hartă în trei ture. Ai și un sistem de teren: păduri în care te ascunzi, coline care-ți dau avantaj și râuri unde poţi campa. Liderii au arme speciale care schimbă complet balanța luptei. Omul Papa spre exemplu are Lumină Divină.

Totuși, partea aia de „stau și mă uit” la bătălii poate deveni cam obositoare. Nu ai control direct în timpul luptei, doar apeși „End Turn” și te uiți cum soldățeii tăi se dau peste cap, se rotesc dramatic și se prefac că-s în Saving Private Ryan, doar că mult mai simplist. Multe efecte vizuale, animații lungi și uneori te simți mai spectator decât general. Noroc cu umorul, care salvează tot… cât de cât. Dialogurile sunt pline de haiosenii, sarcasm și glume deocheate despre geopolitică, dar și cu o doză de superficialitate.

Grafic vorbind, jocul n-are pretenții de blockbuster, dar e decent. Culori vii, unități desenate cu personalitate și o direcție artistică isteață, clar gândită pentru hardware modest (Nintendo Switch!). Texturile sunt simple, animațiile cam limitate, dar nimic care să-ți zgârie retina. Muzica? Culmea, e chiar catchy — un mix între marșuri militare și beat-uri cartoonish. Efectele sonore nu te vor da pe spate, dar îşi fac treaba. Împușcături, explozii modeste, câteva mormăieli de soldați și o atmosferă ușor autoironică.

Performanța? Eh, aici se simte graba. 30 FPS în medie, cu mici scăpări când se adună prea multe unități pe ecran. Timp de încărcare un pic lung, dar nimic tragic. Se simte că e făcut cu drag, dar și cu un strop de „hai că merge și-așa”.

Concluzia?

Super World War e un joc care n-are chef să fie serios. E mişto, e prostioară, e strategic, dar cu zâmbetul pe buze. Dacă ți-a plăcut Advance Wars și vrei ceva mai nebun, cu lideri care arată de parcă au scăpat dintr-un sketch de umor britanic, poate merită să îl încerci. O să te enerveze, dar cumva mi s-a părut addictive şi cu cât mă enervam mai mult la dialogurile intre lideri globali laşi, cu atât doream să îi mai caftesc puţin.

Recomand totuşi să aşteptaţi o reducere, acum e vreo 20 de euro, dar pe la un 10 e mai cinstit.