AOC aduce MiniLED-ul în mainstream la 420 Hz cu 2 monitoare noi

Există momente în gaming în care simți că hardware-ul îți dă drumul la frână. Fix asta am trăit când am aflat de noile monitoare AOC GAMING U27G4XM și 25G4KUR.

U27G4XM e genul de display pe care îl pornești și te minunezi: MiniLED cu 1152 zone, DisplayHDR 1000, vârf de luminozitate 1200 cd/m² – lucruri pe care acum un an le vedeai doar pe monitoare obscene ca preț și pretenții. Aici, AOC îți pune în brațe un panou Fast IPS 4K care arată ridicol de bine în single-player și, dacă vrei, devine bestia ta competitivă prin modul Dual Frame: 160 Hz în 4K sau 320 Hz în Full HD. Practic, două monitoare într-unul singur, fără să pierzi timp cu schimbat cabluri, scalări sau compromisuri.

MiniLED-ul face toți banii. Nivelele de negru sunt atât de apropiate de OLED încât uiți pentru câteva secunde că nu ai risc de burn-in, iar highlight-urile sar din ecran ca în jocurile alea în care te-ai obișnuit să mergi pe 70% lumină doar ca să nu îți ia foc retina. Există ceva profund satisfăcător în felul în care un HDR adevărat știe să-ți pună în față un oraș noaptea, o explozie sau un cer plin de particule.

La capătul opus al galaxiei stă 25G4KUR, monitorul făcut pentru oameni care nu se joacă, ci antrenează reflexe. 420 Hz overclocked (400 Hz nativ), diagonală esports de 24,5 inci, 1 ms GtG, 0,3 ms MPRT și suficientă claritate încât să distingi un cap pixelat pe Ascent, la 40 de metri, cu 0,2 secunde înaintea adversarului. Rezoluția Full HD nu e un downgrade aici – e motorul care-ți ține framerate-ul la valori ridicol de stabile și care îți lasă placa video să respire.

G-SYNC Compatible, Adaptive-Sync, HDR 400, culori foarte bune pentru clasa asta și un low input lag care se simte instant. Te uiți la el și înțelegi imediat de ce toate sălile de antrenament esports folosesc exact acest format: vezi tot, reacționezi rapid, nu miști capul ca o antenă parabolică.

AOC îți dă două căi:

U27G4XM – pentru cei care vor tot într-un singur monitor: povești single-player în 4K, competiții la 320 Hz, console, creație de conținut.
25G4KUR – pentru gamerii care trăiesc pe 420 Hz și vor cea mai curată experiență esports la un preț digerabil.

Preț și disponibilitate

AOC GAMING U27G4XM va fi disponibil începând din ianuarie 2026, la un preț recomandat de 2281 Lei.

AOC GAMING 25G4KUR va fi disponibil la finalul lunii noiembrie 2025, la un preț recomandat de 1316 Lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.