Guitar Hero Live debuteaza pe iOS, cu o chitara joystick de 99 de dolari, dar jocul are ceva probleme…

Am fost mare fan Guitar Hero si Rock Band pe vremuri, dar au trecut cam 5 ani de cand Guitar Hero nu prea a mai fost relevant in zona simulatoarelor muzicale. Ei bine, Activision revine in forta, cu un titlu numit Guitar Hero Live, care e disponibil si pe console, dar si pe iOS si pentru prima oara aduce pe mobile si experienta unui joystick chitara.

Guitar-Hero-Live

Titlul a debutat in aceasta saptamana, e gratuit in App Store, desi urmeaza evident si o serie de cumparaturi babane pentru a putea savura experienta. Pe lista se afla o chitara de 99 de dolari, care aduce la pachet si cateva zeci de melodii pe care le puteti juca. Daca descarcati doar aplicatia si atat, aveti la dispozitie 2 melodii gratuite si aici se termina divertismentul.

Exista si posibilitatea de a plati piperatul pret de 49.99 dolari ca IAP pentru a beneficia de melodii si fara chitara, dar care e farmecul in acest caz? Jocul pastreaza conceptul de apasare a celor 6 butoane ale instrumentului pentru a nimeri notele potrivite, iar acum aveti si public real care reactioneaza la performantele voasre, nu doar unul randat.

guitar-hero-live-guitar

Daca jucati direct pe touchscreen, va trebui sa apasati butoanele virtuale din zona inferioara a ecranului asociate cu notele de pe grif. Exista si combo-uri si un Hero Power, care se incarca de la notele cu fulgere. Jocul functioneaza pe terminale iOS de la iPhone 5 si iPad Mini 1 in sus. Si am ajuns si la partea proasta si anume faptul ca baietii de la Toucharcade au primit o unitate de teste de la Activision pentru review, dar chitara nu merge.

Pachetul include chitara, cureaua sa, baterii AA si cam atat. Problema are de-a face mai degraba cu Apple GameCenter decat cu Activision din ce am inteles si a fost semnalata si de alti utilizatori. Intre timp speram sa primim si noi in Romania un kit de teste si promitem o recenzie ca la carte.

via toucharcade

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.