Am ajuns şi aici! Cei uimiţi de faptul că jocuri ca Final Fantasy VII sau unele RPG-uri şi jocuri de curse ocupă 2 sau 3 GB vor avea acum toate aşteptările spulberate. Pe de o parte primim un super joc de curse, din seria GRID, dar pe de altă ocupa până la 8 GB spaţiu de stocare.

Cerinţele hardware sunt destul de stricte, aşa că veţi avea nevoie de iOS 11 pe device şi jocul va funcţiona pe terminale de la iPhone 7 în sus. Jocul ocupă în mod normal 6 GB, dar se poate ajunge şi până la 8 GB. La tablete va funcţiona doar pe iPad-urile Pro (de la 9.7 inch în sus). Jocul se numeşte GRID Autosport, va costa 9.99 dolari şi va sosi pe 27 noiembrie.

Judecând după trailerul de mai jos, vedem cele mai bune efecte de iluminare de pe mobil. În plus, avem 80 de automobile, inclusiv unele de Formula 1 şi ceva maşini de rally, plus unele modele vintage şi muscle car-uri. Aşteptaţi-vă la un control sensibil, la damage pentru maşini şi la curse super grele. Ar fi genial ca jocul să poată fi jucat offline, dar şansele sunt cam mici.

Am văzut un gameplay în care cineva conducea un muscle car căruia îi atârna bara din spate. Ce nu mi-a plăcut e felul în care aderă maşina la pistă. Încă nu sunt convins să dau 10 biştari pe joc, aşa că aştept o reducere. Iată şi câteva maşini incluse în joc: McLAREN 12C GT3, DALLARA F312, MAZDA RX-7 (FD3S) DRIFT TUNED, AUDI RS 5 COUPE, PAGANI ZONDA REVOLUCIÓN.

via toucharcade

GRID Autosport este cel mai mare joc de pe mobil din istorie, ocupă până la 8 GB!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *