Ne apropiem de final de an şi privind în urmă îmi dau seama că Assassin’s Creed Origins e unul dintre jocurile care au surprins plăcut în 2017. O fi el mai mult Far Cry decât AC-ul clasic, dar e al naibii de bine realizat. Numai pentru documentare şi level design şi merită un premiu. Noi ne-am jucat câteva ore când a apărut jocul şi acum revenim cu un preview, dar staţi liniştiţi că vine şi review-ul.

Recent jocul a scăzut sub 200 de lei cu tot felul de oferte speciale, deci e şi mai atractiv. Am resimţit extrem de multe influenţe de Far Cry şi de Prince of Persia aici, poate mai mult decât în oricare alt joc din serie de până acum. Universul de explorat este gigantic, făcând Far Cry 4 să pară o garsonieră în Drumul Taberei. Parcă de această dată stealth-ul şi asasinarea au trecut în plan secund, în fata explorării, navigării, side quest-urilor şi a unui sistem de luptă uber complicat, care aduce scutul la loc proeminent.

Acţiunea se petrece în anul 48 înainte de Cristos, în perioada lui Ptolemeu al 13 lea. Personajul central se numeşte Bayek şi este un medjay, un soldat al faraonului cu abilităţi deosebite de luptă. Motorul acţiunii este momentul traumatizant când Bayek îşi ucide fiul din greşeală, luptându-se cu un grup de bărbaţi mascaţi. Bayek înnebuneşte de furie şi începe să îi caute pe cei răspunzători.

Se ajunge la interacţiuni cu Cleopatra, la conspiraţii şi încercări de detronare a lui Ptolemeu. Vom vedea şi poeţi celebri, filozofi şi admira superba bibliotecă din Alexandria. Apolodor are un rol cheie în poveste şi se ajunge şi la un război civil chiar. Cezar va interveni şi veţi avea şi confruntări cu soldaţii romani. Ce e uimitor la acest joc este atmosfera sa.

E drept că am fost cucerit şi de viaţă piraterească din Black Flag şi de vibe-ul nespălat şi revoluţionar din Unity şi Franţa sa pulsanda, dar aici totul musteşte a Egipt. Nu am mai avut o reprezentare aşa bună a zonei aceleia niciodată, nici în film şi nici în jocuri. Tomb Raider nu a reuşit asta şi poate doar primul film Stargate să ne transpună puţin acolo, dar foarte puţin.

Cu documentare cheesy despre Egipt, telenovelizate la maxim şi zero filme de calitate despre Cleopatra în ultimele decenii, era nevoie de o operă de artă de genul pentru a putea savura acea perioda istorică. Am văzut că multă lume se plânge pe Facebook că vezi doamne side questurile sunt penibile şi boring. Guess what! Şi în viaţa reală ai side questuri boring, precum mersul la bancă, statul la coadă, cumpăratul de lapte, so stop bitching.

Ca să nu mai vorbim că avem questuri de un miliard de ori mai penibile în Final Fantasy XV. Măcar aici salvăm un beţivan de crocodili, investivam o acuzaţie de plagiat a unui filosof şi participăm la nişte jocuri cu o mască de leu pe cap. Grafică arata binişor, cu bugurile clasice Ubisoft totuşi şi texturi care se întrepătrund uneori. Totuşi nu e nimic mai plăcut decât să navighezi pe trirema cu luna strălucitoare deasupra şi Alexandria la orizont. Palmierii se unduiesc în vânt şi apa molatecă poarta câte un vas de ceramică spre malul plin de nisip. Iar dunele din deşert sunt create fotorealist.

Dacă jocul arata aşa bine pe PS4, îmi dau seama că face ravagii pe PC sau consolele 4K capable. E drept că Ubisoft a abuzat puţin cu acel luciu, acel filtru aurit care face totul să sară în ochi, să radieze, dar pot vedea şi dincolo de asta. Numai şi pentru arhitectură şi tot merită complimentaţi. Şi nu, nu fură ca multe alte jocuri, nu dau copy paste la aceeaşi clădire şi curte interioară iar şi iar şi iar.

Avem puţuri, mlaştini, turnuri, stânci, dune, tranşee, veritabile palate, morminte de faraoni, piramide, peşteri, porturi, you name it. Apreciez şi că nu avem un loading baban între mediile indoors şi cele outdoors. Luptele au devenit mai complicate, pentru cei care nu vor să umble în stealth, asasinând cu o singură apăsare de buton inamicii. Avem un buton pentru scut, un buton pentru a evita loviturile, unul pentru a ne rostogoli, cel de atac dar şi posibilitatea de a lovi o anumită parte a corpului inamicului ţintind-o.

Aici tipul de armă contează foarte mult şi trebuie să calculezi bine dacă e cazul unei măciuci, săbii sau a unui topor uriaş. Arcul cu săgeţi funcţionează binişor, cu o doză de auto aim şi e super util mai ales când te lupţi de pe cal. Avem şi abilităţi deblocabile şi pe vulturul Senu pe care îl putem trimite să ne găsească obiective şi să facă scouting la o bază inamică, pentru a ştii exact unde sunt inamicii şi dacă dorm, joacă barbut egiptean sau se uită la hieroglife porno.

AC Origins m-a făcut să vreau să merg în Egipt, m-a făcut să mă simt ca într-o experienţă VR turistică şi pentru mine asta îi scuză lupta prea complexă, lipsa de secvenţe stealth şi parkour că pe vremuri şi bugurile. Iar ca o menţiune secundară povestea pare puţin inspirată de cea din God of War, doar că aici moare doar fiul nu şi soţia. Judecând după ce am văzut în joc mă aştept ca următorul AC să fie în Grecia Antică sau Roma Antică.

Revenim cu review dacă sunteţi cuminţi!

Assassin’s Creed Origins Preview: O scrisoare 3D din Egipt şi un muzeu viu al antichităţii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *