Shaq Fu: A Legend Reborn se lansează pe mobil – beat ’em up şi parodie cu Shaquille O’Neal

Nu ştiu dacă ştiaţi dar legendarul baschetbalist Shaquille O’Neal nu e doar vedetă de desene animate cu Bugs Bunny (Space Jam), ci şi protagonistul unui joc. E vorba despre ShaqFu: A Legend Reborn, care era deja pe console de ceva vreme şi în această săptămână a ajuns pe mobil. Hai să vedem ce ştie acest beat ’em up.

E un titlu side scrolling de beat ’em up, cu ceva elemente de platformer şi implică lupte cu demoni sau alieni şi o doză foarte mare de umor. Cumva îmi aminteşte de jocurile Teenage Mutant Ninja Trtles care au fost pe mobil până acum, deşi ele aveau o altă perspectivă. Ceva din mecanismele capcanelor ce apar prin niveluri mă duce cu gândul la Oddworld şi Abe. Reţineţi că acesta nu este primul joc cu Shaquille, el apărând şi în Shaq Fu, un fighter 2D de acum mulţi ani.

Shag Fu: A Legend Reborn a fost creat după o campanie Indiegogo de succes, pornită prin anul 2014. Jocul a întârziat din cauza unor probleme cu licenţele se pare, altfel ar fi sosit de mult. Un lucru pe care îl pot spune după ce am văzut gameplayul acestui joc e că e copleşitor: demonii, hipsterii, halterofilii posedati vin în valuri, vă vor copleşi şi trebuie să faci şi button mashing şi să ai şi grijă la capcane.

Titlul e doldora de umor şi glume autocritice ale lui Shaq, care îl cam duc puţin în ridicol pe marele campion al baschetului. Shaq este maestru în arte marţiale, cica ar fi chinez şi cumva se bate şi cu demoni şi cu alieni care ne vor planeta. Jocul suporta controller din ce am văzut şi este o portare a variantei de consola. Înainte să ne bucurăm prea tare că jocul e gratuit, aflaţi că doar primul nivel este gratuit (15 minute gameplay), apoi dacă vreţi mai mult trebuie să plătiţi vreo 5 euro printr-un singur IAP.

Varianta de consolă şi PC costa în jur de 20 de euro, deci zic că stăm bine. Apropo avem şi custscene-uri şi chiar şi o poveste care îmi aminteşte de serialul Major Lazer. Bătăliile cu boşi au ceva de Crash Bandicoot. Jocul e disponibil în Play Store şi App Store.

via Android Police

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.