Dacă v-a trezit spiritul patriotic acel moment când clădiri legendare din lume au fost iluminate în steagul României, staţi să o vedeţi pe asta! EA Sports sărbătoreşte Ziua Naţională a României în FIFA 20, prin introducerea unui echipament creat special pentru această ocazie.

Este o creaţie a stilistului roman Ovidiu Buta şi veţi găsi echipamentul în FIFA 20 Ultimate Team timp de 3 zile, până pe 4 decembrie, ora 20:00. Jucătorii din toată lumea pot obţine acest kit prin realizarea unui Squad Building Challenge în FUT. Realizarea acestui tricou special nu este o întâmplare, pentru că echipa din România de la EA a avut un rol vital în crearea lui FIFA 20. Birourile Electronic Arts de la noi au crescut ca număr de angajaţi şi la noi se dezvoltă şi titluri ca UFC, Need for Speed sau NBA.

Revenind la tricou totuşi, am primit şi eu unul prin amabilitatea EA Sports şi pot să vă zic că e foarte tare. Manşetele sunt stilizate cu tricolorul, iar pe piept este acelaşi tricolor, sub forma unei banderole care se înfăşoară în dreptul inimii (a nice touch, aş zice). Pe spate continuă banda tricoloră, iar la gât avem un guler roşu-galben, ca echipamentul tricolor de acum câţiva ani.

Ca o menţiune secundară, Electronic Arts România a anunţat recent că va extinde divizia EA Sports din Bucureşti cu zeci de experţi în tehnologie. Se caută angajaţi în secţiuni că C++ Software Engineer, Java Software Engineer, Technical Interface Designer, Development Director, Producer, Game Designer, Technical Artist şi UX Designer.

EA Sports lansează un echipament special de fotbal FIFA 20 care sărbătoreşte Ziua României
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.