Viitorul joc Assassin’s Creed, Ragnarok va sosi pe PlayStation 5, Xbox Series X; Apare şi data de lansare

Am tot auzit în ultimii 2 ani zvonuri despre următorul joc Assassin’s Creed, Ragnarok, care se va desfăşura în perioada Vikingilor, dar au lipsit scăpările concrete. Ele apar acum alături de o dată de lansare pe PlayStation 5 şi Xbox Series X.

Auzisem deja că Ubisoft e prima companie care a confirmat jocuri de PS5, iar acum intră şi Assassin’s Creed în ecuaţie. O sursă anonimă de pe 4chan scrie că următorul joc din serie se numeşte Assassin’s Creed Ragnarok şi va veni pe PS4, PS5, Xbox One şi Xbox Series X pe 29 septembrie 2020. Vom putea alege şi aici protagonist feminin sau masculin, ca în AC Odysseey, iar mecanica de RPG din Origins şi Odyssey va fi păstrată, ba chiar extinsă.

Vor fi şi clase din care să alegem cu skill tree-uri proprii şi mult mai multe arme, fiecare upgradabilă. Armele vor concept de durabilitate, iar sistemul de leveling ar aduce cu cel din Skyrim. Povestea se va petrece în secolul 9 şi îl avea pe un viking numit Jora în prim plan. Practic Jora este un explorator ca şi Ragnar din serialul Vikings şi are misiunea de a explora lumea alături de 4 companioni. De aici apare şi conceptul de coop, după model Ghost Recon Wildlands.

Avem şi navigare evident, cu navele vikingilor, dar accentul se pune mai puţin pe luptă aici, ci mai mult pe explorare. Parkour-ul va avea noi animaţii şi avem şi posibilitatea de a ne urca în copaci. Se umblă şi la stealth, cu posibilitatea de a ne ascunde în noroi, zăpadă, tufişuri şi altele. Harta ar urma să fie uriaşă, întinzându-se de la Londra la Kiev, peste Suedia şi Norvegia, dar şi Rusia.

În joc vom prinde şi celebrul asediu al Parisului de către vikingi şi vom interacţiona chiar cu Ragnar şi cu fiul său Rollo. Ar fi drăguţă şi o asociere cu creatorii serialului Vikings, dar nu aş paria pe asta.

via BGR / Reddit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.