Rovio a lansat un nou joc Angry Birds, încercând să păstreze relevanta francizei care a ajuns să valoreze miliarde de dolari la un moment dat. A avut şi două filme de lung metraj, parcuri de distracţii şi sute de milioane de fani. Acum jocul revine la origini, după ce a experimentat cu toate genurile posibile. Bine nu toate, că nu avut vreun FPS… Cel mai nou joc se numeşte Angry Birds Casual şi avem detalii despre el mai jos.

Titlul se afla în soft launch pe iOS în SUA deocamdată şi îl aşteptăm şi în Europa în următoarele săptămâni. Văd că merge pe o abordare mai copilăroasă, oferindu-ne variantele pui ale personajelor principale din “povestea” Angry Birds. Nivelele sunt ceva mai segmentate acum şi includ sub secţiuni în care spargi piatră, lemn sau gheaţă cu Bomb, Red şi Chuck, în varianta lor copilăroasă. Vom calcula traiectoria arcuită şi vom vedea o grămadă de păsări prinse în gheaţă pe care trebuie să le eliberăm.

Avem şi TNT-uri şi steluţe de luat în fiecare stagiu. Rovio pune la dispoziţie sute de nivele şi îţi permite să aduni monede şi să le schimbi cu diferite recompense. Aşa cum spune şi numele, Angry Birds Casual e pentru toată lumea, e simplut şi uşor de jucat. Deocamdată a sosit doar pe iPhone şi iPad, iar Androizii mai au de aşteptat. Există şi leaderboard-uri, unde vă veţi compara scorurile cu alţi gameri. Acesta este al doilea joc în soft launch de la Rovio în mai puţin de o lună, primul fiind Angry Birds Tennis, lansat în SUA şi Mexic.

Rovio a anunţat recent şi un parteneriat cu Duolingo, pentru o promoţie crossover în aplicaţia de învăţat limbi, legată de Angry Birds 2.

Angry Birds Casual este cel mai nou joc din seria Rovio şi se întoarce la origini
Tagged on:         

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.